The Times: România devine un stat al UE în afara legii

The Times: România devine un stat al UE în afara legii
Foto: thetimes.co.uk

România devine un stat al UE, în afara legii, în care acţiunile de combatere a corupţiei sunt utilizate în scop politic, comentează publicaţia The Times, atrăgând atenţia asupra activităţilor Serviciului Român de Informaţii (SRI) care are mecanisme neclare de control, scrie mediafax.ro.

„Mulţimea care tot creşte strigă „hoţilor, ieşiţi afară” din centrul Bucureştiului a evocat în mod inevitabil amintiri (ale Revoluţiei, not. red.) din 1989 şi ale ultimelor zile ale tiranului Nicolae Ceauşescu. Nu numai pentru că aceştia („hoţii”, not.red.) reprezintă persoane de modă veche aflate la putere dar şi pentru că piesa stradală este jucată într-un moment în care conducătorii României par să fi preluat unele dintre tehnicile lor de la temuta Securitate, atotpătrunzătorul serviciu secret”, scrie editorialistul Roger Boyes de la The Times, într-un articol intitulat „România devine un stat al UE, în afara legii”.”

„Eforturile anti-corupţie sunt utilizate pentru reglarea conturilor politice, iar Marea Britanie nu ar trebui să susţină aşa ceva”, adaugă publicaţia britanică.

„La apogeul său Securitatea a făcut uz de 15.000 de ofiţeri interni şi o reţea de informatori de aproximativ 500.000 de persoane. Aceasta asculta telefoane, bătea şi şantaja suspecţi, aresta oameni care discutau glume politice, patrula în secţiile de ginecologie pentru a se asigura că nimeni nu efectua întreruperi de sarcină, împrăştia zvonuri şi apoi îi aresta pe cei ce le reiterau. A fi paranoic în România însemna a te afla în posesia tuturor faptelor”, adaugă The Times.

„Succesorul oficial al Securităţii este SRI-ul, Serviciul Român de Informaţii, care serveşte unui Guvern democratic şi nu este în nicio măsură la fel de cumplit. Acesta găseşte însă dificilă renunţarea la trecut. A construit o mare bază de date, colecţionând informaţii de la mai multe agenţii guvernamentale; scopul său complet fiind delimitat de caracterul ascuns, mecanismul său de control fiind neclar. Accesul SRI-ul în viaţa de zi cu zi a fost consolidat şi intensificat de cooperarea cu puternica agenţie anti-corpţie, DNA. Acestea ascultă împreună telefoane şi efectuează arestări preventive, adică păstrează suspecţi importanţi în detenţie pentru a-i opri pe aceştia să comită pe viitor presupuse ofense similare”, scrie The Times.

Continuarea articolului pe mediafax.ro.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Noi imagini din satelit arată că la centrala din Zaporojie nu ar avea loc bombardamente sistemice, în pofida afirmațiilor lui Vladimir Putin

Noi imagini din satelit arată că la centrala din Zaporojie nu ar avea loc bombardamente sistemice, în pofida afirmațiilor lui Vladimir Putin

Rusia impune măsuri împotriva TikTok, Telegram, Zoom, Discord și Pinterest

Rusia impune măsuri împotriva TikTok, Telegram, Zoom, Discord și Pinterest

Presa spaniolă: Secretarul general al ONU a venit în Republica Moldova

Presa spaniolă: Secretarul general al ONU a venit în Republica Moldova

Advertoriale
 A fost lansat un vlog de călătorii prin țară. Vezi ce te așteaptă în cele 7 episoade „Turist în Moldova”

A fost lansat un vlog de călătorii prin țară. Vezi ce te așteaptă în cele 7 episoade „Turist în Moldova”

Începe toamna la Castel MIMI cu Festival Internațional de muzică clasică „VinOPERA”

Începe toamna la Castel MIMI cu Festival Internațional de muzică clasică „VinOPERA”

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Criza gazelor, la foc mic. Andrei Spînu, despre stocurile de gaz, condițiile Gazprom-ului și rezervele de păcură (VIDEO)
    DESCIFRAT| Criza gazelor, la foc mic. Andrei Spînu, despre stocurile de gaz, condițiile Gazprom-ului și rezervele de păcură (VIDEO)
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
Cele mai populare
  • 1
    Drumul laptelui - între calitate și nu prea. Cine verifică produsele lactate până ajung pe raft și cum autoritățile își propun să dezvolte subsectorul (LONGREAD)
  • 2
    Rusia ar fi ordonat angajaților centralei nucleare Zaporojie să nu vină la muncă vineri, afirmă serviciile secrete ucrainene
  • 3
    Rusia: Un depozit de muniție a luat foc în satul Timonovo, la 50 de km de granița cu Ucraina (VIDEO)
  • 4
    Procurora-șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, susține prima conferință de presă: Nu ne dorim show, ci transparență și eficiență (LIVE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.