Pe bulevardul Decebal, 99 se planifică construirea unui bloc locativ. Acesta va fi amplasat în spatele centrului comercial Elat în locul unei uzine. Cu acest scop au fost organizate consultări publice pentru prezentarea proiectului. Totuși, acestea au fost boicotate de câțiva cetățeni, pe motiv că nu sunt organizate conform normelor juridice, iar actele pentru construcție nu sunt făcute publice.
Un cetățean s-a revoltat că consultările publice nu se petrec conform normei legale și a cerut oamenilor aflați în sală să plece. Bărbatul a menționat că nu sunt toate materialele, cum ar fi dreptul la terenul pe care urmează să fie construită clădirea și că fără documentele respective nu putea fi luată o decizie în consiliul primăriei.
„Se încearcă acum să se pună plus în dreptul consultărilor publice. Vreau să vă spun că de această dată Pretura Botanica va primi cereri de anulare a acestei consultări, iar dacă vor încerca să le pună drept publice, noi vom merge în judecată. Nu așa se face, nu se pot petrece aceste întâlniri fără documente”, a relatat bărbatul.
La rândul său, arhitectorul Igor Vrabie a spus că nu se petrec întâlniri juridice și că procedura este corectă. „Este reprezentantul a ceea ce ține de concepția proiectului, adresați întrebările de rigoare”, a notat Vrabie.
Alte două persoane, au boicotat întâlnirea pe motiv că nu sunt actele necesare pentru construcție și consultările nu se petrec conform procedurii.
„Este o procedură prestabilită, a fost publicată în toate sursele mass media. Este pe site-ul Primăriei, a Preturii, pe pagina de facebook. Cunoașteți care este zona. Într-un cartier locativ de obicei mergem și anunțăm. Dar, aici este o zonă industrială, la moment nu locuiește nimeni acolo. Am publicat pe paginile web pentru toți cetățenii. Procedura a fost respectată conform regulamentului, aprobată prin hotărârea de Guvern. Aici sunt câteva persoane care fac peste tot circ”, a menționat arhitectorul sectorului Botanica, Igor Vrabie.