Fiscul a împărțit amenzi în câteva centre comerciale din capitală

Fiscul a împărțit amenzi în câteva centre comerciale din capitală
Foto: patronatcasedemarcat.ro

Pe 14 februarie 2017, Serviciului Fiscal de Stat a desfășurat o operațiune amplă de specialitate menită să combată abaterile de la legislație la compartimentul disciplinei de casă.

Angajații Fiscului au descins în câteva centre comerciale din capitală, efectuând acțiuni de verificare a respectării legislației de către comercianți.

În acest scop, funcționarii Fiscului au efectuat cumpărături de control de la un șir de comercianți de haine, încălțăminte și produse cosmetice. Drept rezultat, au fost înregistrate 16 cazuri de abatere de la legislația fiscală, cum ar fi: neeliberarea bonului de casă, lipsa actelor de proveniență a mărfurilor supuse comercializării, împiedicarea controlului și excedent de numerar. Comercianții s-au ales cu acte de control pentru abaterile stabilite, iar potrivit legislației pentru o astfel de abatere ei riscă amendă de la 5 la 7 mii de lei.

Serviciul Fiscal tenționează că verificările la acest compartiment vor continua pe întreg teritoriul țării. Raziile nu vor cuprinde doar comercianții din centrele comerciale din capitală, dar și din alte puncte de comerț sau de prestări servicii.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Noi antrenamente militare. Armata Națională va desfășura exercițiul multinațional „JCET-2022”

Noi antrenamente militare. Armata Națională va desfășura exercițiul multinațional „JCET-2022”

Germania a respins propunerea Rusiei de a primi gaze prin gazoductul Nord Stream 2

Germania a respins propunerea Rusiei de a primi gaze prin gazoductul Nord Stream 2

Analist român, despre declarația premierului Nicolae Ciucă: România trebuie să fie o alternativă reală la Gazprom în Moldova

Analist român, despre declarația premierului Nicolae Ciucă: România trebuie să fie o alternativă reală la Gazprom în Moldova

Advertoriale
Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    ANRE a aprobat noul preț pentru energia electrică furnizată de S.A. „Energocom”
  • 2
    Alexei Navalnîi și Svetlana Tihanovskaia, propuși pentru Premiul Nobel pentru Pace. Decernarea va avea loc de ziua lui Putin
  • 3
    Sală arhiplină la Palatul Național. Peste 1.800 de spectatori au urmărit filmul CARBON în cadrul premierei naționale
  • 4
    Etapă finală: Putin a semnat legile de anexare a teritoriilor ucrainene (HARTĂ)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.