Expert-Grup: Dacă am interpreta în stilul lui Dodon, importul de zahăr din CSI a crescut de 1000 ori!

Expert-Grup: Dacă am interpreta în stilul lui Dodon, importul de zahăr din CSI a crescut de 1000 ori!
Foto: Agora.md

Specialiștii de la Expert-Grup au prezentat mai multe contra argumente la analiza „Republica Moldova. Doi ani de la semnarea Acordului de Asociere cu UE”, publicată pe blog-ul personal al Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon. Ei atrag atenția asupra interpretării tendențioase a unor date statistice din partea actualului Președinte a țării. 

„Ne vom expune doar asupra interpretărilor statistice aferente evoluției comerțului exterior după semnarea DCFTA (Acordul privind Zona de liber schimb aprofundat și cuprinzător dintre Republica Moldova și UE), evitând speculațiile și viziunile tendențioase cu tentă geopolitică. vor fi prezentate argumentele Expert-Grup vizavi de analiza publicată, urmând paragraf după paragraf textul original al acesteia. Comentariul include pe alocuri chiar dezmințiri și demontări de mituri, utilizând datele statistice oficiale, fără careva interpretări părtinitoare”, este menționat în comentariul celor de la Expert-Grup.

 „În același timp, există o tendință de creștere a importului din țările europene al unui şir de mărfuri agroalimentare - al celor pe care țara noastră este capabilă să le producă în cantități mari și de înaltă calitate - legume (roșii, ceapă, varză, salată, morcovi, etc.), mere, porumb, zahăr, etc. Astfel, în 2015, comparativ cu 2014, importurile de ouă de păsări de curte au crescut de la 11,0 mil. bucăți la 20,9 mil. bucăți (de 1,9 ori); tomate - de la 0,2 mii tone la 0,9 mii tone (de 4,5ori); mere - de la 0,3 mii tone la 1,1 mii tone (de 3,7 ori); zahăr - de la 6,3 mii tone la 8,1 mii tone (de 1,3 ori). În 2016 s-a marcat creșterea importurilor din UE a produselor: lapte și smântână, mere, porumb, zahăr”, susține Dodon în analiza sa.

Cei de la Expert-Grup menționează că dincolo de volumul importurilor din UE (fără a face referință la importurile din CSI sau alte țări, precum sunt prezentate datele de mai sus), este de menționat că evoluția importurilor Republicii Moldova de produse agroalimentare din UE indică mai degrabă asupra unui trend descendent în ultima perioadă.

În continuare sunt prezentate și evoluțiile importurilor pentru mărfurile menționate de către Igor Dodon în analiza sa, concomitent cu includerea importurilor din alte grupe de țări (CSI și Alte țări). Pentru a elimina caracterului incomplet în interpretare (cu creșteri exagerate) au fost utilizați atât termeni relativi, cât și absoluți.

 Astfel, importurile de ouă de păsări de curte au înregistrat o majorare de 2,1 ori în termeni cantitativi în ianuarie-noiembrie 2015 față de anul precedent (de la 9,4 milioane bucăți la 19,6 milioane bucăți), iar în ianuarie-noiembrie 2016 acestea sau redus cu 22% față de anul precedent (de la 19,6 milioane bucăți la 15,3 milioane bucăți). Totodată, atragem atenția că importurile date sunt constituite în exclusivitate din ouă fecundate pentru incubație, iar evoluția dată fiind datorată dinamizării sectorului avicol.

Importurile de tomate din UE au înregistrat o creștere de 4,8 ori în ianuarie-noiembrie 2015 față de anul precedent (de la 165 tone la 796 tone), urmate de o diminuare de 27% în ianuarie-noiembrie 2016 față de anul precedent (de la 796 tone la 585 tone). Totodată, ponderea acestor importuri fiind de doar 5,1% în anul 2016 (7,5% în anul 2015) în totalul de importuri de tomate (în același timp, ponderea importurilor din CSI - 12,7%, Alte țări - 82,2%).

În ceea ce privește importurile de mere din UE, acestea au înregistrat o majorare de 3,5 ori în termeni cantitativi în perioada ianuarie-noiembrie 2015 față de anul precedent (de la 292 tone la 1011 tone) și de 1,5 ori în ianuarie-noiembrie 2015 față de anul precedent (de la 1011 tone la 1536 tone). În același timp, importurile de mere din țările CSI în aceeași perioadă au înregistrat o majorare de 150 de ori în ianuarie-noiembrie 2015 față de anul precedent (de la 1 tonă la 150 tone) și 5,1 ori în ianuarie-noiembrie 2016 față de anul precedent (de la 150 tone la 773 tone). Deși putem vedea creșteri spectaculoase în termeni relativi (atât pentru UE, cât și pentru CSI), valoarea acestora a consemnat aproximativ 800 mii de dolari în ianuarie-noiembrie 2016 (500 mii dolari în aceeași perioadă a anului 2015).

Referitor la importurile de lapte și smântână din UE, acestea au înregistrat o diminuare de 54% în termeni cantitativi în perioada ianuarie-noiembrie 2015 față de anul precedent (de la 5450 tone la 2505 tone), urmate de o majorare de 3,5 ori în ianuarie-noiembrie 2015 față de anul precedent (de la 2505 tone la 8744 tone). Menționăm că, evoluția ascendentă a fost datorată în exclusivitate importului de lapte în vrac, efectuat de către o companie autohtonă specializată în prelucrarea laptelui şi fabricarea produselor lactate. Astfel, compania în cauză și-a extins facilitățile de producere a laptelui în Romania în contextul asigurării necesităților de materie primă pe fundalul reducerii constante a efectivului de vite în țara noastră.

Ce ține de importurile de zahăr, acestea au înregistrat o majorare de 24% în ianuarie-noiembrie 2015 față de anul precedent (de la 6291 tone la 7811 tone), iar în ianuarie-noiembrie 2016 acestea au înregistrat o majorare de 55% față de anul precedent (de la 7811 tone la 12119 tone). În același timp, importul de zahăr din țările CSI a înregistrat evoluții mult mai spectaculoase (speculând, am putea admite faptul că în anul 2016 acesta a înregistrat o creștere de 1000 ori!!!), menționează cei de la Expert-Grup.

Toate contra-argumentele la analiza „Republica Moldova. Doi ani de la semnarea Acordului de Asociere cu UE”, publicată pe blog-ul personal al lui, Igor Dodon, sunt prezentate în studiul Expert-Grup.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Atenție, a fost emis cod galben de precipitații puternice. Riscuri și recomandări

Atenție, a fost emis cod galben de precipitații puternice. Riscuri și recomandări

CtEDO constată: La ședința în care Vlad Filat a rămas fără imunitate parlamentară nu i-a fost încălcată prezumția de nevinovăție

CtEDO constată: La ședința în care Vlad Filat a rămas fără imunitate parlamentară nu i-a fost încălcată prezumția de nevinovăție

La o lună de la demisia lui Kulminski, Promo-LEX cere autorităților să identifice de urgență o altă candidatură

La o lună de la demisia lui Kulminski, Promo-LEX cere autorităților să identifice de urgență o altă candidatură

Advertoriale
În premieră pentru Republica Moldova, Moldcell lansează e-Contract

În premieră pentru Republica Moldova, Moldcell lansează e-Contract

Moș Crăciun te așteaptă la magazinul Bumbăcel: „Sărbătorim magia iernii împreună!”

Moș Crăciun te așteaptă la magazinul Bumbăcel: „Sărbătorim magia iernii împreună!”

Oana Lungu, Director Achiziții Kaufland Moldova și România: detalii din culise și colaborarea cu producătorii locali (INTERVIU)

Oana Lungu, Director Achiziții Kaufland Moldova și România: detalii din culise și colaborarea cu producătorii locali (INTERVIU)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Pretinde Andrei Năstase la cârma PG? Răspunsul politicianului
  • 2
    Scoaterea Partidului Șor în afara legii? Cum ar fi posibil. Răspunsul politicienilor
  • 3
    După suspendarea alegerilor de la Bălți, Tauber propune să fie declarat caracterul captiv al statului
  • 4
    Alegerile la Bălți se amână pe 19 decembrie. Bătălia se va da între independentul Grigorișin și candidatul BECS, Nesterovschi
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.