
Sancțiuni de 84 600 lei au fost aplicate de la începutul acestui an pentru încălcarea Legii privind controlul tutunului
De la începutul anului curent suma totală a amenzilor pentru încălcarea Legii privind controlul tutunului a constituit 84 600 lei. Printre cei amendați se regăsesc atât persoane cât și insituții.
・
De la începutul anului curent până la 10 februarie, specialiştii Centrului de Sănătate Publică municipiul Chişinău au efectuat verificări în diferite instituţii, pentru a constata nivelul de respectare a prevederilor Legii privind controlul tutunului. Astfel, au fost evaluate inopinat sau planificat 66 de instituții medico-sanitare publice, 49 de instituţii de învăţământ, o instituţie culturală, 95 de obiective de alimentaţie publică, 530 de obiective comerciale și 224 de obiective de alt profil, informează Centrul Municipal de Sănătate Publică.
În rezultatul verificărilor celor 965 de localuri au fost depistate abateri de la actul normativ în vigoare. Prin urmare, au fost sancționate sub forma prescripţiilor sanitare două hotele, două instituții medicale, trei obiective de alimentație publică și patru persoane, două centre comerciale și două centre comunitare.
Patru persoane juridice au fost sancţionate la capitolul admiterii fumatului în locuri publice şi al prevenirii accesului minorilor la produsele din tutun şi la produsele conexe. Astfel, o persoană juridică a primit o amendă de 9000 lei, 3 persoane cu funcții de răspundere au primit amnezi în valoare de două 7000 și 8000 lei. Iar patru vânzători au fost sancționați pentru admiterea accesului minorilor la produsele din tutun şi la produsele conexe cu suma totală a amenzilor de 9 600 lei.
De asemenea, organele de poliţie au perfectat procese-verbale în cazul a 44 de persoane fizice pentru fumatul în locuri interzise, sancţiunea pecuniară fiind de 44 000 lei. De menţionat că una dintre persoanele amendate este chiar un profesor dintr-o instituţie de învăţământ general din municipiu, care a fost amendat pentru fumatul în spaţii interzise, şi anume în cele destinate studiilor.
Reamintim că prevederile Legii privind controlul tutunului au intrat în vigoare la 31 mai 2016.