20 de doctoranzi vor primi Bursa de Excelență a Guvernului pe anul 2017

20 de doctoranzi vor primi Bursa de Excelență a Guvernului pe anul 2017
Foto: wikimapia.org

20 de doctoranzi vor primi în acest an Bursa de Excelență a Guvernului. În valoare de 2500 de lei fiecare, acestea se acordă în scopul eficientizării procesului de pregătire a cadrelor științifice prin doctorat și al motivării încadrării tinerilor în activitatea de cercetare și dezvoltare.

Potrivit hotărârii de Guvern aprobate astăzi de cabinetul de miniștri, cheltuielile vor fi suportate de către Academia de Științe a Moldovei și ministerele de resort.

La fel, alți 7 doctoranzi vor intra în posesia unor burse nominale (pe domenii) pe anul 2017, în valoare de câte 2000 de lei fiecare.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Compania Horus a venit cu o reacție despre avaria de la Termoelectrica și amenință că-și va retrage inginerii

Compania Horus a venit cu o reacție despre avaria de la Termoelectrica și amenință că-și va retrage inginerii

Ministeriala începe la București. Este primul eveniment NATO de rang înalt de la începutul războiului

Ministeriala începe la București. Este primul eveniment NATO de rang înalt de la începutul războiului

Ce facem în cazul deconectărilor de la energia electrică? Autoritățile au elaborat un ghid cu recomandări

Ce facem în cazul deconectărilor de la energia electrică? Autoritățile au elaborat un ghid cu recomandări

Advertoriale
Victoriabank: Unica bancă din clasamentul celor mai buni 20 de angajatori din țară (VIDEO)

Victoriabank: Unica bancă din clasamentul celor mai buni 20 de angajatori din țară (VIDEO)

Proiectul „maib recomandă” se extinde: Beneficiază de servicii de consultanță de la parteneri

Proiectul „maib recomandă” se extinde: Beneficiază de servicii de consultanță de la parteneri

Teatru Fără Nume te invită la Repetiţia cu Spectatorii

Teatru Fără Nume te invită la Repetiţia cu Spectatorii

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Compensații: Cetățenii vor fi anunțați despre categoria de vulnerabilitate energetică atribuită treptat
  • 2
    Livada fraților Stăvilă: Cum pot fructele din Moldova să crească din bani europeni (VIDEO)
  • 3
    Dodon, despre războiul declanșat de Rusia: „Niciodată n-am condamnat agresiunea cuiva. Dacă Rusia atacă Transnistria, eu am să-i condamn” (VIDEO)
  • 4
    Ucrainenii trebuie să se pregătească pentru un alt atac masiv cu rachete începând de astăzi, anunță Ministerul de Interne din țara vecină
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.