Moștenitorul imperiului Samsung a fost plasat în arest

Moștenitorul imperiului Samsung a fost plasat în arest
Foto: Al Jazeera

Moștenitorul gigantului sud-coreean Samsung a fost arestat vineri, în cadrul unei anchete pentru corupție și trafic de influență care a dus la destituirea președintei țării, Park Geun-Hye, a anunțat justiția de la Seul, scrie agerpres.ro.

„S-a dovedit că este necesar să îl arestăm (pe Lee Jae-Yong) în lumina unor noi acuzații și a unor noi dovezi", a informat într-un comunicat un purtător de cuvânt al tribunalului.

Vicepreședinte al Samsung Electronics și fiu al președintelui grupului, Lee Jae-Yong, 48 de ani, este acuzat că a oferit 43 de miliarde de woni (35 de milioane de euro) unei companii și mai multor fundații înființate de Choi Soon-sil, o veche prietenă a președintei Park Geun-hye, în schimbul sprijinirii fondului public de pensii pentru un proiect controversat de fuziune a două dintre filialele Samsung în 2015. 

Lee Jae-Yong a fost încarcerat într-un centru rezervat detenției provizorii, după ce a apărut joi în fața unei instanțe din Seul, unde judecătorii au examinat cererea de arestare pe numele său.

El este adevăratul conducător al Samsung, după criza cardiacă suferită de tatăl său în 2014. Arestarea lui Lee Jae-Yong reprezintă o lovitură gravă dată Samsung, cel mai mare producător mondial de smartphone-uri, chipuri de memorie și televizoare cu ecran plat, deoarece poate afecta luarea unor decizii strategice cu privire la investiții și achiziții.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Șase din 10 tineri din R. Moldova nu au un loc de muncă

Șase din 10 tineri din R. Moldova nu au un loc de muncă

Rusia ar fi început să livreze Ungariei mai mult gaz decât era prevăzut în contract

Rusia ar fi început să livreze Ungariei mai mult gaz decât era prevăzut în contract

28 de consumatori din Chișinău au rămas fără gaze naturale din cauza datoriilor. Luni, lucrările vor continua la alte 40 de adrese

28 de consumatori din Chișinău au rămas fără gaze naturale din cauza datoriilor. Luni, lucrările vor continua la alte 40 de adrese

Advertoriale
Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Pericolul unui accident nuclear la Zaporojie: Explicăm cum funcționează mecanismul de înștiințare a R. Moldova
  • 2
    Ultima oră! O mașină a luat foc în stația PECO după ce a fost alimentată cu gaz (VIDEO)
  • 3
    Riscă până la 10 ani de închisoare: Trei tineri, suspectați că ar fi bătut un cioban și ar fi sustras două motociclete
  • 4
    Tot mai multe mașini în Europa: Orașele unde numărul automobilelor depășește numărul de locuitori
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.