Un grup de profesori, elevi și studenți au ieșit astăzi în fața presei cu un anunț de constituire a Congresului Profesorilor din Republica Moldova. Membrii noii structuri, pe care au anunțat-o drept apolitică, spun că scopul lor primordial este promovarea valorilor naționale și a patriotismului în instituțiile de învățământ.
„Un grup de tineri studenți, profesori din diferite instituții, de la grădiniță și până la universități, colegii, licee, școli profesionale, s-au întrunit într-o ședință pe care au numit-o Congresul Profesorilor. Ne-am consolidat într-o formațiune non-politică care vine cu un mesaj patriotic, conform Codului Educației. Nu avem de gând să fim unul dintre ONG-uri, dar vom fi simțiți, văzuți și activi”, a anunțat președintele noii structuri, directorul Liceului „Gheorghe Asachi”.
Managerul liceului a afirmat că orice reformă în învățământ are succes „doar atunci când vine nu din interiorul birourilor ministeriale. Oricare reformă care vine de acolo întârzie, or noi avem nevoie de ea din ziua de mâine”, a mai adăugat Volosatîi.
Profesorul a menționat că inițiativa consolidării acestui Congres a venit din partea tinerilor, oferindu-i cuvântul activistului Vlad Bilețchi.
„Este o deosebită plăcere să asist la congresul profesorilor. E ceva nou, ce nu a fost făcut niciodată. Acest congres va pune bazele promovării patriotismului. Noi, tinerii, nu prea avem avantaje în țară, iar dacă pierdem și patriotismu ce ne mai rămâne?”, a vorbit Bilețchi.
Potrivit tânărului, prima acțiune a Congresului va fi de Dragobete, pe 24 februarie. „Am rugat profesorii să ne susțină, să promoveze Dragobetele, să promoveze mărțișorul, să povestească despre cei căzuți în Transnistria”, a mai spus Bilețchi.
Membrii Congresului au anunțat că se vor întruni lunar pentru a stabili lista de activități, iar valorile patriotice vor fi promovate în toate instituțiile de învățământ care fac parte din Congres.
Vezi și aceste știri

Letonia şi Estonia s-au retras din grupul de cooperare cu China al ţărilor din Europa Centrală şi de Est

La ce vârstă se căsătoresc tinerii din R. Moldova? Datele Biroului Național de Statistică
