Specialitățile de pregătire a profesorilor pentru gimnazii și licee ar putea fi eliminate

Specialitățile de pregătire a profesorilor pentru gimnazii și licee ar putea fi eliminate
Foto: adevarul.ro

Un grup de reprezentanți ai societății civile și ai mediului academic solicită Guvernului și Parlamentului să nu adopte un document elaborat de Ministerul Educației. Dacă actul va fi adoptat, din Nomenclatorul domeniilor de formare profesională, la domeniul fundamental de studiu Educație urmează să fie eliminat domeniul de formare profesională Educaţie şi formarea profesorilor la toate disciplinele școlare.

Documentul semnat de Corina Fusu prevede ca absolvenții de la Științe umaniste, Științe exacte și Științe ale naturii vor obține calificare de profesor, însă se prevede eliminarea tuturor specialităților de la domeniul de Educație şi formarea profesorilor pentru disciplinele școlare predate în gimnazii și licee.

„Piața muncii din Republica Moldova a suferit, în ultimii ani, transformări semnificative, care se manifestă, în special, prin reducerea locurilor de muncă în țară. În această situație este necesar de a pregăti cadre calificate, competitive, care ar avea mai largi posibilități de angajare în câmpul muncii. Acesta este raționamentul principal pentru a renunța la dispersarea acelorași specialități sau programe de studii din domeniile Formarea profesorilor, Științe umaniste, Științe exacte și Științe ale naturii din nomenclatorul actual și abordarea integrată a acestora, cu includerea obligatorie a modulului psihopedagogic”.

Astfel, ministerul va opta pentru o pregătire psihopedagogică pentru toate specialitățile conexe disciplinelor școlare. De exemplu, un istoric va putea fi și profesor de Istorie.

Într-o conferință de presă, expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, a îndemnat premierul și miniștrii „să se gândească pentru ce votează”, notează agenția Infotag

„La Guvern mi s-a spus că Ministerul Educației nu are bani pentru instruirea profesorilor în colegii, pentru ca ei ulterior să muncească la gimnazii și licee”, a spus Ioniță. „Se planifică închiderea facultăților de pregătire a profesorilor, închiderea colegiilor cu aceste specialități. Din cauza prelungirii studiilor liceale cu un an, nu vor mai fi doritori de a intra la universitate. Cei care, spre exemplu, au învățat la facultatea de Matematică, vor mai face încă un an de pedagogie pentru a preda”, a mai adăugat expertul.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Conflicte, fumat și satisfacerea nevoilor fiziologice în spații publice: Poliția cere Primăriei Chișinău să intervină în cazul protestatarilor adunați de Partidul Șor

Conflicte, fumat și satisfacerea nevoilor fiziologice în spații publice: Poliția cere Primăriei Chișinău să intervină în cazul protestatarilor adunați de Partidul Șor

Frica de reacția părinților și conflictele din familie - principalele motive pentru care copiii fug de acasă. Cum pot fi prevenite aceste cazuri

Frica de reacția părinților și conflictele din familie - principalele motive pentru care copiii fug de acasă. Cum pot fi prevenite aceste cazuri

Spînu: Gazprom ezită să confirme livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova după 1 octombrie. Ce se întâmplă în caz de sistare a gazelor rusești

Spînu: Gazprom ezită să confirme livrarea de gaze naturale pentru R. Moldova după 1 octombrie. Ce se întâmplă în caz de sistare a gazelor rusești

Advertoriale
Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Ziua Națională a Vinului la Castel Mimi din acest an va fi primul eveniment alimentat integral cu energie electrică produsă din surse regenerabile

Ziua Națională a Vinului la Castel Mimi din acest an va fi primul eveniment alimentat integral cu energie electrică produsă din surse regenerabile

Château Purcari este cel mai bun producător din Moldova conform Mundus Vini Summer Tasting 2022

Château Purcari este cel mai bun producător din Moldova conform Mundus Vini Summer Tasting 2022

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu anunță deciziile luate de Consiliul Suprem de Securitate (LIVE)
  • 2
    Atac armat la o școală din Rusia: Cel puțin 13 oameni au fost uciși, dintre care șapte copii
  • 3
    Unul din acționarii principali ai celei mai mari bănci din R. Moldova cumpără șase parcuri solare (Mold-Street)
  • 4
    În lume se desfășoară 61 de conflicte armate. Cele mai multe dintre acestea sunt în Asia de Sud
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.