SUA. Noile măsuri privind combaterea imigrației ilegale vor grăbi expulzările

SUA. Noile măsuri privind combaterea imigrației ilegale vor grăbi expulzările
Foto: Wikipedia


Administrația președintelui american Donald Trump a publicat marți noile directive privind controlul imigrației, printre acestea numărându-se accelerarea procesului de repatriere a imigranților ilegali și angajarea a încă 15.000 de noi agenți, relatează agențiile AFP, Reuters și EFE, citate de agerpres.ro.

"Creșterea imigrației ilegale la granița de sud a depășit posibilitățile agențiilor și resursele federale și a creat o vulnerabilitate semnificativă pentru securitatea națională a SUA", se arată într-un comunicat emis de către Departamentul pentru Securitate Națională, care subliniază că aproape toți cei aproximativ 11 milioane de imigranți aflați ilegal în SUA sunt în situația de a fi expulzați.

Noile directive, ce conțin normele de aplicare a ordinului executiv semnat de Donald Trump pe 25 ianuarie, presupun și o schimbare de politică, întrucât au în vedere expulzarea nu doar a imigranților ilegali acuzați de infracțiuni comise cu violență, ci și a acelora care au "abuzat" de asistența socială oferită de autoritățile americane ori care sunt sunt susceptibili să reprezinte "un risc pentru siguranța publică și securitatea națională".

Autoritățile americane au stabilit astfel șapte nivele de prioritate pentru expulzarea imigranților ilegali, pe primul nivel fiind cei care au fost condamnați pentru diverse infracțiuni, urmând apoi cei puși sub acuzare, chiar dacă împotriva lor justiția încă nu a dat un verdict.

Continuarea articolului pe agerpres.ro.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
În ultimele 24 de ore, zece șoferi au fost prinși la volan în stare de ebrietate

În ultimele 24 de ore, zece șoferi au fost prinși la volan în stare de ebrietate

Un președinte de raion ar putea rămâne fără mandat, după ce ANI a descoperit avere nejustificată în sumă de aproape două milioane de lei

Un președinte de raion ar putea rămâne fără mandat, după ce ANI a descoperit avere nejustificată în sumă de aproape două milioane de lei

Concursul pentru ocuparea funcției de Avocat al Poporului ar fi mimat, susțin deputații BCS: „Zarurile au fost aruncate”

Concursul pentru ocuparea funcției de Avocat al Poporului ar fi mimat, susțin deputații BCS: „Zarurile au fost aruncate”

Advertoriale
Fii parte a celor mai ingenioși studenți europeni, aderă la comunitate BEST Chișinău!

Fii parte a celor mai ingenioși studenți europeni, aderă la comunitate BEST Chișinău!

5 întrebări pe care să le pui consultantului de la oficiul de creditare, înainte să iei un împrumut

5 întrebări pe care să le pui consultantului de la oficiul de creditare, înainte să iei un împrumut

Te vaccinezi, iar Kaufland te răsplătește! Primești 20% reducere la coșul de cumpărături. Vezi detalii

Te vaccinezi, iar Kaufland te răsplătește! Primești 20% reducere la coșul de cumpărături. Vezi detalii

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Decizie CtEDO: Alexander Litvinenko, spionul otrăvit cu poloniu, a fost asasinat de agenți ai Federației Ruse
  • 2
    O inițiativă legislativă a Maiei Sandu ar permite reducerea tarifelor la gazele naturale prin eliminarea unor cheltuieli de 150 de milioane de lei pe an
  • 3
    Fondurile confiscate de la Luca Filat vor fi returnate Guvernului R. Moldova. Un memorandum în acest sens a fost semnat de Ministrul Muncii și Amabasadorul britanic
  • 4
    Președintele american, Joe Biden de la tribuna Adunării ONU: „Lumea democratică e pretutindeni, (...) trăiește în moldovenii mândri”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.