VIDEO. CNA pregătește două legi noi: Una îi va proteja pe cei care denunță corupția, iar alta - va pedepsi pentru primirea cadourilor

VIDEO. CNA pregătește două legi noi: Una îi va proteja pe cei care denunță corupția, iar alta - va pedepsi pentru primirea cadourilor
Foto: Agora.md

Pentru prima dată Moldova va vea o lege care va proteja avertizorilor de integritate, și o altă lege cu privire la cadourile în sectorul public. Anunțul a fost făcut de directorul adjunct al Centrului Național Anticorupție (CNA), Cristina Țărnă, într-un interviu în studioul Agora.

Șefa adjunct CNA spune că până acum a existat doar o hotărâre de Guvern ce proteja denunțătorii actelor de corupție, însă aceasta are o forță mică. 

În elaborarea noii legi au fost implicați cei din societatea civilă și experți din exterior. „Cel mai greu a fost să identificăm instituția care s-ar decide să ofere protecția denunțătorilor. Am instistant foarte mult ca nu CNA să facă acest lucru, fiindcă avertizorul comunică o informație de interes public care trebuie să fie examinată, iar în cazul în care apar riscuri pentru el, el trebuie să se bucure de o protecție. Pentru a evita speculații dacă CNA vrea sau nu vrea să ofere protecție, este mai bine să fie o instituție neutră”, a declarat Țărnă.

În acest sens a fost stabilit un parteneriat cu avocatul poporului, Mihai Cotorobai. „El și-a asumat curajul să ducă activitatea ombudsmanului și în acest domeniu. Sunt oameni care au de suferit pentru că au tras alarma, astfel apare și o chestiune firească de drepturile omului”, spune Cristina Țărnă.

Directorul adjunct al CNA spune că anul acesta se va adopta un nou set de reguli cu privire la cadourile în sectorul public.

„Este o zonă de dezastru. Deocamdată e aprobat regulamentul de Guvern, dar sunt multe neclarități. Legea cu privire la conflictul de interese, care ridica la nivel de lege anumite reguli care țineau de cadouri, a fost abrogată și înlocuită cu Legea cu privire la declararea averilor și intereselor, care a lăsat pe dinafară chestiune cadourilor. Chestiunea cadourilor a rămas doar în codul de conduită a funcționarilor. Asta înseamnă că legea se aplică doar funcționarilor, dar sunt și alte persoane care se întrețin din bani publici și au nevoie de rigori clare cu privire la cadouri”, a conchis Țărnă.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2023 va fi dezbătut în cadrul unei ședințe speciale a Parlamentului

Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2023 va fi dezbătut în cadrul unei ședințe speciale a Parlamentului

A fost lansat site-ul programari.gov.md. Cetățenii din diasporă se vor putea programa online pentru a beneficia de servicii consulare

A fost lansat site-ul programari.gov.md. Cetățenii din diasporă se vor putea programa online pentru a beneficia de servicii consulare

Percheziții la Bruxelles: Mai multe persoane, suspectate de infiltrare în Parlamentul UE în interesul Qatarului

Percheziții la Bruxelles: Mai multe persoane, suspectate de infiltrare în Parlamentul UE în interesul Qatarului

Advertoriale
Victoriabank lansează un nou card de shopping. STAR Card Platinum - Exclusiv și Privilegiat

Victoriabank lansează un nou card de shopping. STAR Card Platinum - Exclusiv și Privilegiat

Fii Moș Crăciun pentru copiii defavorizați! Ia scrisoarea, cumpără, donează și fă un copil fericit!

Fii Moș Crăciun pentru copiii defavorizați! Ia scrisoarea, cumpără, donează și fă un copil fericit!

De ce să alegi transportul cu autocarul în detrimentul transportului cu avionul

De ce să alegi transportul cu autocarul în detrimentul transportului cu avionul

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    Prima declarație a oficialilor din Austria, după ce s-au opus intrării României în Schengen
  • 2
    Centrul unei localități din Ceadîr Lunga, plin de explozivi. Geniștii au depistat peste 155 de obiecte de artilerie (VIDEO)
  • 3
    Ministerul de Externe al Rusiei critică noul Cod Electoral adoptat și afirmă că noile modificări vizează direct „interesele vorbitorilor de limbă rusă”
  • 4
    Noi sancțiuni pentru Șor și Plahotniuc. Marea Britanie anunță lista de interdicții
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.