VIDEO. Un camion a intrat în mulțime la New Orleans, în timpul unei parade: Cel puţin 28 de răniți

VIDEO. Un camion a intrat în mulțime la New Orleans, în timpul unei parade: Cel puţin 28 de răniți
Foto: realitatea.net

Incident șocant, noaptea trecută, în Statele Unite. Un camion a intrat în mulțimea care asista la o paradă populară, în centrul oraşului New Orleans. Cel puțin 28 de persoane au fost rănite, potrivit realitatea.net.

Incidentul s-a produs într-o intersecţie aglomerată, în cursul uneia dintre cele mai populare parade de Mardi-Gras, sărbătoarea tradiţională dinainte de intrarea în postul Paştelui Catolic.

Autorităţile locale au anunţat că un prim bilanţ indică 28 de răniţi, dintre care 12 în stare critică.

Presa locală relatează că cel puţin un suspect a fost arestat la locul tragediei. Potrivit unor informaţii, prezentate de mass-media americană, şoferul care se afla la volanul camionului era în stare de ebrietate.

Potrivit poliţiei, nu ar fi fost vorba de un atentat terorist, specifică sursa.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Kremlinul consideră că problema suspendării livrărilor de gaze către Moldova este una „strict comercială”

Kremlinul consideră că problema suspendării livrărilor de gaze către Moldova este una „strict comercială”

Doi ucraineni, condamnați pentru vânzare de droguri, vor fi expulzați din Moldova. Procurorii au dispus confiscarea banilor câștigați ilegal

Doi ucraineni, condamnați pentru vânzare de droguri, vor fi expulzați din Moldova. Procurorii au dispus confiscarea banilor câștigați ilegal

Măsurile epidemiologice, încălcate de Bobotează. „De ce nu purtați masca? Că-i frig” (VIDEO)

Măsurile epidemiologice, încălcate de Bobotează. „De ce nu purtați masca? Că-i frig” (VIDEO)

Advertoriale
Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card

Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

  „Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

„Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Alocațiile românești, la ciorap: Ce sumă ar putea avea la majorat un copil care a adunat 18 ani indemnizația primită din partea țării vecine
  • 2
    Guvernul va compensa 80% din creșterea tarifului la agentul termic. Compensațiile pentru consumul de gaz rămân neschimbate
  • 3
    Dodon, despre proiectul politic al lui Ceban: Primarul nu a consultat și nu trebuie să consulte cu noi această decizie
  • 4
    Gavrilița a anunțat că mâine va avea loc prezentarea noului vicepremier pentru Reintegrare. Cine ar putea fi acesta
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.