Peste 700 de mii de persoane au beneficiat, în anul 2016, de medicamente acoperite din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM). Cu 118 mii mai mult faţă de anul 2015. Din numărul total de beneficiari, mai mult de 223 de mii au fost copii cu vârsta de până la 18 ani.
Aproape 382 de mii de persoane au primit medicamente compensate pentru tratamentul maladiilor cardiovasculare (cu circa 35 600 mai mult faţă de anul 2015) și în jur de 93 de mii de preparate antidiabetice orale şi insulină (cu 12 mii mai mult faţă de 2015).
Numărul total de rețete pentru medicamente compensate, în baza cărora farmaciile contractate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) au eliberat în anul trecut medicamente, este de aproape 4 milioane 600 de mii, cu peste 900 de mii mai mult comparativ cu 2015.
Cheltuielile din fondurile AOAM pentru medicamentele compensate a fost anul trecut de circa 425 de milioane de lei, cu 52% mai mult faţă de 2015.
Majorarea volumului de cheltuieli pentru medicamentele compensate se explică prin extinderea listei medicamentelor acoperite de fondurile AOAM, în octombrie 2016, dar şi creşterea numărului de beneficiari în cadrul unor categorii de compensare.
Cea mai mare pondere a revenit costurilor preparatelor administrate în cazul tratamentului maladiilor cardiovasculare (35,5%) şi al diabetului zaharat (27,9%). În acelaşi timp, cota preparatelor compensate integral din fondurile AOAM a constituit 53,7% din volumul total al cheltuielilor efectuate pentru medicamentele compensate.
Pentru a beneficia de preparate compensate integral sau parţial, medicul de familie sau, după caz, medicul pediatru, endocrinolog, psihiatru sau neurolog eliberează o reţetă, în care indică denumirea comună internaţională a medicamentului. Beneficiarul, la rândul său, alege la farmacie medicamentul compensat dintr-un număr de preparate cu denumiri comerciale diferite, dar cu aceeaşi denumire comună internaţională.
Pentru eliberarea medicamentelor compensate în cadrul sistemului AOAM, anul trecut au fost contractaţi 260 de prestatori de servicii farmaceutice.
Vezi și aceste știri

Încep procesele pentru construcția Spitalului Regional Bălți: Construcția va fi pe 5 ha de teren în localitatea Corlăteni. Suma prevăzută - 107 mil de euro

MAEIE, reacție la declarația lui Lavrov: Respingem categoric declarațiile șefului diplomației ruse care nu corespund adevărului
