Un bărbatul din Comrat a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție în cadrul unei operațiuni comune CNA-SPIA a MAI. Acesta este cercetat penal pentru corupere activă.
Potrivit polițiștilor de patrulare, care au sesizat CNA, șoferul ar fi încercat să-i corupă pentru a nu documenta faptul conducerii automobilului în stare de ebrietate avansată.
Bărbatul le-ar fi promis oamenilor legii până la 10 000 de lei pentru eliberarea automobilului reținut și pentru a nu investiga cazul. Urmare a testării gradului de alcoolemie a șoferului, concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat era de 0,96 mg/l.
În rezultatul măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, șoferul a fost prins în flagrant în automobilul unui ofițer de patrulare, în momentul oferirii sumei de 16 000 de ruble rusești și 1200 de lei.
Acesta a fost reținut pentru 72 de ore, iar în privința lui urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive.
Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unități convenționale.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
