Putin se declară încrezător în rezolvarea disputelor dintre Rusia și Belarus

Putin se declară încrezător în rezolvarea disputelor dintre Rusia și Belarus
Foto: PinkNews


Rusia este încrezătoare că va putea să rezolve o serie de dispute cu Belarus, a declarat marți președintele rus Vladimir Putin, referindu-se la dezacorduri asupra introducerii de către Moscova de controale la frontiera dintre cele două țări și la livrările de energie, relatează Reuters.

„Sunt sigur că vom fi în măsură să găsim o cale de rezolvare”, a declarat Putin în cadrul unei conferințe de presă la Bișkek, capitala Kârgâzstanului, după o întrevedere cu omologul său kârgâz, Almazbek Atambaiev.

La începutul lunii februarie, Belarusul a denunțat decizia Rusiei de a introduce controale la frontiera dintre cele două țări, care fac parte din aceeași uniune vamală, scrie Agerpres

Serviciul Federal de Securitate rus (FSB) a anunțat la sfârșitul lui ianuarie introducerea de controale în trei regiuni de frontieră cu Belarus, pentru a „crea condițiile necesare menite să asigure securitatea frontierei”.

Acest anunț a intervenit la nici trei săptămâni după decizia președintelui Lukașenko de a suprima regimul de vize pentru cetățenii din 80 de țări, printre care toate țările din UE, SUA și Japonia, în cazul în care durata șederii în Belarus nu depășește cinci zile.

Controalele la frontiera dintre Belarus și Rusia au fost suprimate în anii 1990, când cele două țări au semnat un acord privind integrarea lor politică și economică.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ungaria a semnat cu Gazprom un contract pe 15 ani

Ungaria a semnat cu Gazprom un contract pe 15 ani

Igor Grosu explică alegerea Avocatului Poporului: „Am votat în cadrul fracțiunii și majoritatea erau pentru Moloșag”

Igor Grosu explică alegerea Avocatului Poporului: „Am votat în cadrul fracțiunii și majoritatea erau pentru Moloșag”

Igor Grosu va candida la funcția de președinte al partidului PAS

Igor Grosu va candida la funcția de președinte al partidului PAS

Advertoriale
Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    SUA a donat Armatei Naționale echipamente militare în valoare de 5.000.000 de dolari
  • 2
    Deputatul Partidului Șor, Denis Ulanov, îl atacă în judecată pe Veaceslav Platon pentru „apărarea onoarei și demnității”
  • 3
    Ceban îi dă replica ministrului Culturii: „Terminați să vă ocupați de toate prostiile și aveți minim de respect față de actori”
  • 4
    Primele date de la alegerile din Germania: Exit-pollurile indică o victorie la limită a social-democraților de centru-stânga
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.