Eugen Doga împlinește 80 de ani. Maestrul a primit de ziua sa un plic personalizat

Eugen Doga împlinește 80 de ani. Maestrul a primit de ziua sa un plic personalizat

Poșta Moldovei a lansat plicul personalizat „Eugen Doga- 80 de ani de la naștere”. Astfel, marcând ziua maestrului. Numit de angajații poștei omul primăverii, maestrul a menționat că aceste plicuri vor sta la loc de cinste în sala sa de expoziții.

„Dumnezeu nea fericit cu nașterea celui mai mare compozitor a acestei țări, prin numele său Eugen Doga. Cuvintele sunt puține ca să vă spunem cât de mult vă iubim și cât de mult apreciem creația dumneavoastră. Acest plic va face parte din patrimoniul nostru cultural”, a menționat Monica Babuc.

Euge Doga a menționat faptul că turiștii din R. Moldova pleacă cu damigene de vin, dar ar trebui să plece și cu ceva de suflet, chiar și cu un plic.

„Noi avem lucruri foarte frumoase. Să știți că eu sunt rău și nemulțumit pentru lumea care nu se bucură la timp, care întârzie să spună un cuvânt frumos. Nu supărarea ne scoate în lume, ne scoate zâmbetul și bunătatea noastră. Am un salon muzical, dar vreau să fac o sală de expoziții, iar aceste plicuri vor sta la loc de frunte”, a menționat maestrul Eugen Doga.

Doga este unul dintre cei mai mari compozitori ai ultimilor ani. Maestrul s-a născut în anul 1937 în satul Mocra, Rîbnița.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.