Dodon: Moldovenii cu restricții de intrare sau ieșire din Rusia vor fi amnistiați

Dodon: Moldovenii cu restricții de intrare sau ieșire din Rusia vor fi amnistiați

Președintele Igor Dodon a anunțat, în cadrul unui briefing de presă, că a ajuns la o înțelegere cu Federația Rusă în ceea ce privește mecanismul de amnistiere migrațională pentru moldovenii aflați în Rusia și în Moldova.

„În cadrul întrevederii mele cu Vladimir Putin am vorbit despre migranți. Ieri seara am primit confirmare că a fost luată decizia și aprobat mecanismul de amnistie migrațională pentru moldovenii aflați în Rusia și de pe teritoriul RM. Acest lucru a fost posibil datorită întâlnirii a doi președinți”, a spus Dodon.

Potrivit șefului statului, acum în Rusia sunt peste 250.000 de moldoveni care au încălcat legislația rusă și sunt pasibili pentru expulzare din Rusia sau interzicere de intrare.

„De astăzi, intră în vigoare un mecanism prin care acești oameni pot să se legalizeze. Au fost transmise deja indicații. Această regulă este valabilă pentru următoarele 20 de zile. Cei care se află acasă și nu pot să meargă în Rusia fiindcă au interdicție, în următoarele zile vor putea intra pe teritoriul Rusiei. Listele cu cei amnistiați va fi publicată în următoarele două zile”, a promis Dodon.

„Vreau să mulțumesc domnului Putin, pentru că a fost găsită operativ soluția la această problemă”, a mai spus președintele.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal