Cât de sigure sunt informațiile medicale online

Cât de sigure sunt informațiile medicale online
Foto: Most Inside

Un fenomen primejdios, care ia amploare, e „tratamentul online” - românii cred mai degrabă, în ce spune internetul, decât în ceea ce le prescrie medicul, relatează Digi24.

Românii cred în minuni mai mult ca orice. Fie că este vorba despre diete de slăbit, boli grave sau simple răceli, toată lumea vrea rezultate rapide şi miraculoase la un click distanţă.

„Cum să-ţi crească părul, cum să-ţi măreşti părţi ale corpului, cum să micşorezi pe altele? Intrăm deja într-un domeniu al psihologiei manipulative care încearcă să profite de setea oamenilor, de dorinţa oamenilor, de disperarea oamenilor într-un anumit moment”, spune Ion Daniel, medic primar chirurg, şeful Clinicii Chirurgie III, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

„Se întâmplă să vină pacientul şi să îşi propună un tratament: domnule doctor, cred că eu ar trebui să primesc medicamentul x, trei buline pe zi şi să mă fac bine”, afirmă Adrian Marinescu, medic primar boli infecţioase, Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”.

Pentru Anda Gruia, accesul la informaţia din online a fost o sabie cu două tăişuri. Iniţial, a ajutat-o. Pentru că se simţea mereu obosită, a dat o căutare pe internet. Aşa a ajuns să meargă la medic şi a descoperit că avea hepatita C. Când a aflat însă care este tratamentul, a dat din nou search pe google. Reacţiile adverse au speriat-o.

„Am refuzat terapia cu interferon o bună perioadă de timp şi am încercat orice altă alternativă, cu bioenergie, cu diverse tratamente de detoxifiere, naturiste, în disperare, câţiva ani de zile -7 ani”, spune Anda Gruia.

O decizie care i-a pus viaţa în pericol. Şi nu este singura. O mulţime de oameni ajung la medic prea târziu, abia dupa ce încearcă tot felul de tratamente ori suplimente.

„În online, din păcate e informaţie neverificată. Nu verifică nimeni dacă ce e publicat este şi real. Poate fi o capcană şi nu cred că trebuie să ne raportam exclusiv la online. E un cerc pe care trebuie să îl rupem şi să verificăm informaţia şi acolo în mai multe surse, dar şi în mediul nostru de zi cu zi, cum ziceam să punem mâna pe telefon, să sunăm un medic, să facem o programare, chiar şi ceea ce citim e bine să confruntăm cu medicul respectiv”, spune Florina Badea, health blogger şi consultant în comunicare.

Florina Badea este blogger de aproape 2 ani. Scrie despre un stil de viaţă sănătos şi astfel îşi inspiră cititorii să facă schimbări, pentru a preveni bolile. Ştie, însă, cât de important este să scrie cu responsabilitate.

„Eu povestesc despre experienţa mea, însă la final menţionez întotdeauna şi am chiar un disclaimer pe blog în care spun că aceasta este experienţa mea, nu sunt recomandări, doar povestesc, îndrum oamenii să îşi caute surse de informare şi să vorbească cu medicii lor”, adaugă Florina Badea, health blogger şi consultant în comunicare.

„Evident că întotdeauna adevărul tău se bazează pe experienţele tale, adevărul meu se bazează pe experienţele mele şi aici intră în funcţiune responsabilitatea cititorului, că nu e numai a mea, ca publisher sau lider de opinie, este şi responsabilitatea omului care citeşte. Nu te arunci în cap pentru orice opinie doar pentru că a scris-o nu ştiu cine”, spune Alexandru Negrea, consultant în social media.

Educaţie. De asta avem nevoie pentru a folosi cu discernământ şi responsabilitate informaţiile de pe internet, fie că le citim pe forumuri, bloguri ori site-uri medicale de specialitate.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Deputații moldoveni care cunosc portugheză, germană, ebraică sau câți poligloți sunt printre parlamentari

Deputații moldoveni care cunosc portugheză, germană, ebraică sau câți poligloți sunt printre parlamentari

Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori, organizată de Ucraina: Echipa R. Moldova obține medalie de argint

Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori, organizată de Ucraina: Echipa R. Moldova obține medalie de argint

SUA anunță un ajutor civil de 457,5 milioane de dolari pentru Ucraina

SUA anunță un ajutor civil de 457,5 milioane de dolari pentru Ucraina

Advertoriale
Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Recomandarea specialiștilor DAD Accountant: Cum să retragi bani din firmă și să nu dai faliment

Ziua Națională a Vinului la Castel Mimi din acest an va fi primul eveniment alimentat integral cu energie electrică produsă din surse regenerabile

Ziua Națională a Vinului la Castel Mimi din acest an va fi primul eveniment alimentat integral cu energie electrică produsă din surse regenerabile

Château Purcari este cel mai bun producător din Moldova conform Mundus Vini Summer Tasting 2022

Château Purcari este cel mai bun producător din Moldova conform Mundus Vini Summer Tasting 2022

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Top 20 cei mai mari angajatori din sectorul public și privat. Iată unde lucrează aproape 6.000 de muncitori (INFOGRAFIC)
  • 2
    Maia Sandu anunță deciziile luate de Consiliul Suprem de Securitate (LIVE)
  • 3
    În lume se desfășoară 61 de conflicte armate. Cele mai multe dintre acestea sunt în Asia de Sud
  • 4
    Unul din acționarii principali ai celei mai mari bănci din R. Moldova cumpără șase parcuri solare (Mold-Street)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.