La doi ani de la decizia CC, Legea cu privire la Colegiul Medicilor a fost abrogată de Parlament

La doi ani de la decizia CC, Legea cu privire la Colegiul Medicilor a fost abrogată de Parlament

Deputații au votat astăzi abrogarea Legii cu privire la Colegiul Medicilor. Guvernul a propus abrogarea acestei legi urmare a unei decizii a Curții Constituționale din mai 2015, potrivit căreia unele competențe ale Colegiului Medicilor sunt anticonstituționale.

Curtea Constituțională a suspendat, acum doi ani, Legea cu privire la Colegiul Medicilor la sesizarea deputaților comuniști Artur Reșetnicov și Igor Vremea.

Decizia a fost motivată prin faptul că Colegiul Medicilor, nu-și bazează statutul și sarcinile pe litera și spiritul Constituției, dublând împuternicirile Ministerului Sănătății.

În plenul Legislativului, viceministrul sănătății, Liliana Iașan, a declarat că în termen de o lună Codul Sănătății va fi definitivat, iar o formă de organizare a doctorilor se va regăsi în noul document. „Toate obiecțiile Curții Constituționale au fost luate în calcul la elaborarea noului proiect al Codului. Vechiul proiect nu a fost unul rău din toate punctele de vedere. Aceste articole se regăsesc acum în Codul Medicilor și Farmaciștilor din Codul Sănătății”, a declarat Iașan. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Macron, despre afirmațiile sale privind garanțiile de securitate pentru Rusia: Nu ar trebui să facem mare caz de asta

Macron, despre afirmațiile sale privind garanțiile de securitate pentru Rusia: Nu ar trebui să facem mare caz de asta

Ce spune Procuratura Anticorupție despre lansarea site-ului unde sunt publicate materiale din dosarul ex-președintelui Igor Dodon

Ce spune Procuratura Anticorupție despre lansarea site-ului unde sunt publicate materiale din dosarul ex-președintelui Igor Dodon

Alegeri în statul american Georgia: Un democrat și un candidat republican susținut de Trump, în cursa pentru ultimul fotoliu de senator

Alegeri în statul american Georgia: Un democrat și un candidat republican susținut de Trump, în cursa pentru ultimul fotoliu de senator

Advertoriale
Cauți o companie unde să-ți faci stagiul de practică? Microinvest îți oferă 5 motive întemeiate să faci stagiul la ei

Cauți o companie unde să-ți faci stagiul de practică? Microinvest îți oferă 5 motive întemeiate să faci stagiul la ei

EXIMBANK — sponsorul de aur al Târgului Internațional de Caritate 2022

EXIMBANK — sponsorul de aur al Târgului Internațional de Caritate 2022

Ești în căutarea decorațiunilor de Crăciun? Vino la METRO, unde găsești tot de ce ai nevoie (FOTO)

Ești în căutarea decorațiunilor de Crăciun? Vino la METRO, unde găsești tot de ce ai nevoie (FOTO)

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    Controale consultative și eliminarea „pașaportului albastru”: Ministerul Economiei anunță un pachet de modificări la Codul Muncii
  • 2
    În R. Moldova s-a anunțat concurs pentru proiectarea şi construcţia unor noi centrale electrice
  • 3
    Alaiba propune modificări la Codul Muncii: Fără amenzi pentru antreprenorii care activează mai puțin de trei ani și fără evidența zilnică a orelor de muncă
  • 4
    CSE a dispus revizuirea tarifului la energia electrică. Principalii furnizori urmează să depună cereri la ANRE (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.