Un grup infracțional este cercetat pentru prejudicierea statului cu peste 50 mln. de lei

Un grup infracțional este cercetat pentru prejudicierea statului cu peste 50 mln. de lei
Foto: igp.gov.md


Mai multe persoane, membri unui grup infracțional, cu vârsta cuprinsă între 35 și respectiv 50 de ani, domiciliați în Chișinău, sunt cercetate penal pentru evaziune fiscală, prejudiciind statul cu peste 50 milioane de lei.

În urma investigațiilor, efectuate de către ofițerii direcției operațiuni speciale a Inspectoratului Național de Investigații în colaborare cu procurorii pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale, s-a stabilit că mai mulți membri din grupare ar fi persoane de afacere. Aceștia, având roluri bine determinate, au implicat încă câteva persoane fizice și companii, pentru a face uz, în mod fraudulos, de facilitățile, stabilite prin lege, pentru persoane cu dizabilități, în interes personal și al grupării criminale.

În perioada anilor 2013-2016, trei societăți comerciale, fondate de asociația obștească a persoanelor cu dezabilități, specializate exclusiv în confecționarea articolelor vestimentare, lenjerie și produse poligrafice, administrate și controlate de membrii grupării criminale, au înregistrat importuri, în cantități deosebit de mari, de: țesături, feronerie, profile PVC, hârtie etc., în valoare de circa 300 milioane lei, din care nu s-a calculat și încasat TVA.

De asemenea, materia primă importată, destinată procesului propriu de producere, deseori, după finalizarea procedurilor vamale, se aducea în depozitele „beneficiarilor frauduloși”, fiind realizate pe piața internă, cu acte false, în care se schimba natura mărfii, indicându-se că este deja un produs finit, ceea ce permitea beneficiarilor finali să se eschiveze de la plata corespunzătoare a altor impozite, cum ar fi cele aferente procesului de prelucrare a materiei prime și realizare pe piața internă a produsului finit.

Reflectarea tranzacțiilor comerciale, fictive, cu beneficiarii, în actele de contabilitate, se efectua, de regulă, prin câteva companii intermediare delicvente, care oficial nu au nici o unitate comercială autorizată sau filială declarată de activitate comercială și nici nu au profilul necesar pentru astfel de operațiuni.

Zeci de persoane cu dizabilități munceau peste programul de lucru, stabilit prin legislație, de patru ore, pentru un salariu ce varia între 200 și 500 lei, de patru ori mai mic decât, cuantumul minim garant al salariului, stabilit de Guvern, restul banilor fiind însușiți de membrii grupării criminale.

Societățile implicate în schemă înregistrau lunar, timp de câțiva ani, operațiuni comerciale excesive și ireale, în creștere constantă, deși numărul angajaților rămânea același, iar profilul de activitate era impropriu. De asemenea, în mod fraudulos, persoane cu dizabilități, care niciodată nu au participat la careva activități în aceste companii, erau înregistrate ca fiind angajați ai companiilor respective.

O parte din veniturile obținute ilegal erau utilizate pentru procurarea de imobile și automobile costisitoare pentru uz personal, inclusiv vacanțe scumpe, cu destinații exotice.

La moment, patru persoane sunt arestate, iar alte șase sunt cercetate în stare de libertate. În acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare de până la 6 ani.

Actualmente, se întreprind măsuri speciale de investigații pentru identificarea locului aflării celorlalți membri ai grupării.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Vacanță de toamnă a elevilor a fost prelungită pentru „a preveni răspândirea virusului COVID-19”

Vacanță de toamnă a elevilor a fost prelungită pentru „a preveni răspândirea virusului COVID-19”

Numărul victimelor reale ale traficului de ființe umane din Republica Moldova este de 20 de ori mai mare decât al celor identificate. 30% dintre acestea sunt copii

Numărul victimelor reale ale traficului de ființe umane din Republica Moldova este de 20 de ori mai mare decât al celor identificate. 30% dintre acestea sunt copii

Ministrul Nicu Popescu va întreprinde o vizită la Sofia în anul 2022

Ministrul Nicu Popescu va întreprinde o vizită la Sofia în anul 2022

Advertoriale
RE/MAX Moldova își extinde rețeaua de francize imobiliare din Chișinău (VIDEO)

RE/MAX Moldova își extinde rețeaua de francize imobiliare din Chișinău (VIDEO)

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu a schimbat structura Aparatului Președintelui (DOC)
  • 2
    EDITORIAL | Când începem să discutăm matur și asumat despre relația noastră cu animalele de companie?
  • 3
    Ministrul Andrei Spînu pleacă în Polonia. Va purta discuții privind furnizarea gazului natural în Republica Moldova
  • 4
    Tot ce trebuie să știi despre săpăturile arheologice de la Cetatea Soroca (FOTO/VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.