Alegerile președintelui rus ar putea avea loc în ziua anexării Crimeei

Alegerile președintelui rus ar putea avea loc în ziua anexării Crimeei

Alegerile președintelui Rusiei din 2018 ar putea avea loc pe 18 martie, în data care vine imediat după semnarea decretului de recunoaștere de către FR a republicii Crimeea, transmite Meduza.

Președintele Dumei rusești, Veaceslav Volodin, a anunțat că susține această idee. 

„Este o zi de duminică și este o zi în care poate avea loc un scrutin, conform legislației noastre. Iar faptul că alegerile ar coincide cu o zi minunată pe care noi o sărbătorim deja câțiva ani - este un lucru bun”, a spus speakerul.

Conform legislației Federației Ruse, primul tur de alegeri trebuie să aibă loc în a doua duminică din luna în care au avut loc precedentele alegeri. În 2018, această zi, conform legii, ar trebui să fie 11 martie.

Amintim că în 2014 în Crimeea a avut loc un referendum. Potrivit autorităților din peninsulă, rezultatele au arătat că majoritatea oamenilor își doresc independență. În afară de Rusia, nici un stat nu a recunoscut rezultatele acestui plebiscit. 

Pe 18 martie 2014, Putin a semnat documentul de anexare a Crimeei la Rusia.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
De ce Maia Sandu nu se întâlnește cu Vladimir Putin? Explicația prim-ministrei Natalia Gavriliță

De ce Maia Sandu nu se întâlnește cu Vladimir Putin? Explicația prim-ministrei Natalia Gavriliță

Omul, datorită căruia Chișinăul are Aleea Clasicilor

Omul, datorită căruia Chișinăul are Aleea Clasicilor

Austriecii nevaccinaţii ar putea intra în lockdown. Cancelar: „Suntem pe cale să ne împiedicăm de o pandemie a celor neprotejaţi”

Austriecii nevaccinaţii ar putea intra în lockdown. Cancelar: „Suntem pe cale să ne împiedicăm de o pandemie a celor neprotejaţi”

Advertoriale
Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Presa rusă scrie pe surse că una din condițiile rușilor e achitarea de către Chișinău a unei datorii de 700 milioane de dolari
  • 2
    Reacția Directorului Moldovagaz la acuzațiile aduse de Natalia Gavrilița companiei
  • 3
    CEC a respins candidatura lui Cristian Rizea la funcția de primar al or. Bălți. Nemulțumit, acesta a făcut scandal (VIDEO)
  • 4
    Scântei în Parlament: 500 de dolari la 1000 de m3 în care buzunar veți băga? (FOCUS)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.