Filipine: Deputații aprobă reintroducerea pedepsei capitale pentru infracțiunile legate de droguri

Filipine: Deputații aprobă reintroducerea pedepsei capitale pentru infracțiunile legate de droguri
Foto: cnn.com

Deputații filipinezi au aprobat marți reintroducerea, după 11 ani, a pedepsei capitale pentru infracțiunile legate de droguri, transmite DPA, citat de agerpres.ro.

În favoarea proiectului de lege s-au pronunțat 216 membri ai Camerei Reprezentanților, 54 au votat împotrivă și unul s-a obținut.

Prevederile legii limitează aplicarea ei la infracțiunile legate de droguri, scopul fiind susținerea campaniei agresive a președintelui Rodrigo Duterte împotriva narcoticelor, care au făcut mii de victime.

De asemenea, proiectul nu prevede ca obligatorie pedepsa capitală pentru infracțiunile respective.

Pedeapsa poate fi dusă la executare prin spânzurare, pluton de execuție sau injecție letală.

Sunt excluse de la prevederile legii infracțiunile de jaf, viol sau trădare, care până în 2006 puteau fi pedepsite cu condamnarea la moarte.

Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege mai trebuie aprobat de Senat și promulgat de președintele Rodrigo Duterte.

Oponenții proiectului au anunțat că, după promulgare, îl vor contesta la Curtea Supremă.

Continuarea pe agerpres.ro.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ceartă cu împușcături între un polițist de sector și un grup de tineri. Reacția Inspectoratului General al Poliției

Ceartă cu împușcături între un polițist de sector și un grup de tineri. Reacția Inspectoratului General al Poliției

IGSU examinează trei versiuni de izbucnire a incendiului din sectorul Buiucani al capitalei (FOTO)

IGSU examinează trei versiuni de izbucnire a incendiului din sectorul Buiucani al capitalei (FOTO)

25 de cazuri de nerespectare a normelor anti-COVID-19, documentate de polițiști. Oamenii legii au efectuate controale în mai multe localuri

25 de cazuri de nerespectare a normelor anti-COVID-19, documentate de polițiști. Oamenii legii au efectuate controale în mai multe localuri

Advertoriale
Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Ultimatum din partea Gazprom: „Dacă datoria nu va fi plătită, atunci vom sista livrările de gaz”
  • 2
    SIS a solicitat blocarea unui portal de știri ucrainean pentru că ar fi distribuit informații false despre criza gazelor (DOC)
  • 3
    De astăzi, croații pot călători în Statele Unite fără viză
  • 4
    Taxarea electronică – un eșec? Doar 1.88% din numărul total al călătorilor plătesc electronic în troleibuzele din Chișinău
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.