Igor Dodon spune că a fost întâmpinat cu căldură la întâlnirea avută cu diaspora moldovenească în orașul italian Padova, chiar dacă, spune el, a primit întrebări și din partea unor „provocatori”.
„Ieri, fiind într-o vizită privată în Italia, m-am întîlnit cu moldovenii noștri, aflați la muncă sau stabiliți cu locul de trai în Padova și regiunile din apropiere. [...]
Am fost întîmpinat foarte cald, de mai mulți preoți, care slujesc în aceste locuri, dar se plîng că atenția pe care ar trebui să o acorde autoritățile moldovenești diasporelor este prea mică, exprimîndu-și speranța că astfel de întrevederi vor avea loc cu regularitate.
Numarul de doritori care au venit a fost mare, peste 300 de persoane. Am insistat sa intre in sala absolut toti, chiar daca politia italiana a propus ca un grup mai galagios sa nu fie admis. Intrebari au fost foarte multe, inclusiv puse de provocatori, dar m-am convins că astfel de întrevederi sînt necesare, deoarece oamenii sînt dornici să cunoască informația despre ce se întîmplă în țara lor de baștină, din prima sursă.
Am încercat să-mi expun poziția și viziunea pe toate problemele abordate. Oamenii sînt disperați, ei așteaptă schimbări pozitive în Moldova, așteaptă relansarea economiei, deschiderea locurilor de muncă, eradicarea corupției, atragerea la răspundere a persoanelor ce s-au făcut vinovate de ”jaful secolului”, astfel încît să poată reveni într-un stat civilizat și prosper. Sînt sigur că în comun vom putea schimba lucrurile spre bine”, a scris Dodon pe contul său de Facebook.
Șeful statului a mai adăugat că în scurt timp va decide cine va fi numit în funcția de consilier prezidențial pentru relația cu diaspora.
La finalul întâlnirii, președintele a împărțit flori și felicitări femeilor cu ocazia datei de 8 martie.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
