Chirurgia estetică practicată într-un vid legislativ face ravagii în Albania

Chirurgia estetică practicată într-un vid legislativ face ravagii în Albania

O femeie cu fața inertă ascunde cu mâna abcesul care o desfigurează: ea este o victimă a chirurgiei estetice nereglementate în Albania, practicată într-un vid legislativ care îi alarmează pe medicii din această țară balcanică.

La 31 de ani, Emira Sela se neliniștea de primele riduri. Ea s-a lăsat convinsă de coafeza sa că aceste semne ale îmbătrânirii vor dispărea cu o singură injecție contra a aproximativ 60 de euro, scrie agerpres.ro.

„M-a asigurat că nu aș risca nimic și chiar mi-a enumerat nume cunoscute'' de femei care recurseseră la serviciile sale. „Nu m-am gândit de două ori, am avut încredere în ea fără să pun întrebări și ea cu atât mai puțin", povestește cu voce tremurătoare această blondă cu ochi verzi, citată de AFP într-un articol publicat în luna februarie.

Saloane de coafură și cosmetică, instituții nespecializate, oferă aceste servicii fără control sau supraveghere medicală într-un vid juridic absolut.

O singură injecție cu un produs despre care nu știa ce compoziție are și în ce doză se administrează a fost suficient pentru a ruina viața Emirei. În ciuda antibioticelor, febra și durerea sunt permanente, abcesul de pe obrazul drept îi închide pe jumătate ochiul, fața este paralizată, starea de greață revine.

„Sunt atât de desfigurată încât am încercat să mă sinucid", afirmă această femeie, care și-a pierdut slujba pe care o avea la o bancă.

Elisa Lura, studentă la economie în vârstă de 22 de ani, s-a supus unei operații cu laser pentru a-și recăpăta ochii și fața: un machiaj permanent al sprâncenelor, plătit cu 50 de euro într-un loc din apropiere de casa sa, s-a sfârșit prost. „Totul este pierdut!", a spus ea, cu fața acoperită de cicatrici dureroase.

„Chirurgia estetică a devenit o industrie profitabilă. Pacientul nu este decât un client expus mai multor riscuri", în special faptului că produse de sinteză, cum ar fi siliconul sau acrilamida, sunt oferite la prețuri mici la cerere", explică pentru AFP dr. Eriona Shehu, dermatolog la spitalul universitar din Tirana.

„Există din ce în ce mai mulți impostori care folosesc seringa. Problema o reprezintă și produsele", dintre care unele sunt interzise în Europa, dar ''intră ilegal (în Albania), din Turcia sau China", spune Panajot Papa , chirurg plastic într-o clinică privată din Tirana.

„Modelul Kim Kardashian, șolduri, fese, buze, implanturi mamare, este pe cale să distrugă viața tinerelor albaneze în căutarea unei frumuseți care, pentru multe dintre ele, va fi o adevărată bombă cu întârziere", se revoltă dna Shehu.

Potrivit medicilor albanezi, vârsta tipică a clientelor este cuprinsă între 16 și 28 de ani. Conform unui studiu al revistei economice "Monitor", cererile de intervenții estetice au crescut cu peste 50% în 2015.

Ofertele sunt de floare. "Dacă sunteți trei, 20% reducere pentru fiecare", propunea în timpul sărbătorilor de iarnă un salon de înfrumusețare.

Aceste chilipiruri sunt o capcană în opinia doctoriței Monika Fida, dermatolog la spitalul universitar din Tirana, care operează într-un mediu medical: operațiile estetice sunt apoi efectuate "fără nici o supraveghere medicală", în timp ce în Albania, „există numeroase clinici și spitale, publice și private, care acordă îngrijire garantată a sănătății și frumuseții”.

Dr. Panajot Papa spune că tratează o duzină de fete tinere între 20 și 27 de ani care, pentru 40 — 50 de euro, și-au umflat buzele și pomeții cu silicon lichid injectabil, un produs interzis în Franța din anul 2000 și în Italia din 1995, de exemplu.

Medicii albanezi sunt preocupați de faptul că ''specialiști'' din Italia, Turcia, Grecia vin în weekenduri în Albania pentru a efectua astfel de proceduri. "Unii nu au nici diplome, nici calificare, nici licență pentru astfel de intervenții sau pentru a-și asuma responsabilitatea pentru supravegherea medicală a pacientului", s-a indignat Besim Boci, șeful serviciul de otorinolaringologie de la spitalul universitar din Tirana.

Alba Nikolla, purtătorul de cuvânt al tribunalului din Tirana, recunoaște că este imposibil astăzi să se facă anchete și să se deschisă procese numai pe baza plângerilor.

O impunitate pe care autoritățile intenționează să o elimine. O lege este în curs de pregătire în lunile următoare.

Acest proiect de lege prevede sancțiuni care merg până la închiderea unităților incriminate. De asemenea, în cazul în care există consecințe asupra sănătății, vor fi prevăzute pedepse de trei până la zece ani de închisoare.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.