Descoperire în mantaua Pământului. Cât de ridicate sunt de fapt temperaturile?

Descoperire în mantaua Pământului. Cât de ridicate sunt de fapt temperaturile?
Foto: Descopera


Temperaturile din mantaua Terrei sunt cu 60 de grade Celsius mai ridicate decât s-a crezut anterior, conform unui nou studiu.
Aceste temperaturi mai ridicate fac ca mantaua să fie mai puţin vâscoasă, lucru ce ar explica detaliile modului în care plăcile alunecă pe suprafaţa mantalei, relatează Science News Magazine.

Emily Sarafian, geofizician la Woods Hole Oceanographic Institution din Massachusetts şi co-autoare a acestui studiu, menţionează că „savanţii se vor contrazice pe o schimbare de 10 grade, deci o schimbare cu 60 de grade este chiar un salt imens”.

Mantaua formează 84% din volumul Pământului şi se găseşte între crustă şi nucleu. Căldura din manta alimentează erupţiile vulcanice şi duce la deplasarea plăcilor tectonice. 

Măsurarea temperaturii este însă foarte dificilă, având în vedere adâncimea şi temperaturile ridicate. Astfel, savanţii simulează în laborator punctele de topire ale diferitelor roci aflate la graniţa dintre crustă şi manta. Un astfel de exemplu relevant în acest caz este peridotitul. Şi această rocă a fost problematică, din cauza compoziţiei sale de minerale de olivină şi piroxen, care sunt prea mici pentru a putea fi folosite în experiment în mod individual.

Totuşi, folosind tehnici de ultimă generaţie, au putut observa că temperatura sub Oceanul Pacific de est, unde două plăci tectonice diverg, este de 1410 grade Celsius, nu de 1350 aşa cum se credea anterior.

Acesta este un caz particular, savanţii nu sugerează în niciun fel că se poate aplica şi în alte zone de pe glob, doar că există posibilitatea ca temperatura mantalei să difere faţă de ce se cunoştea înainte.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Fără soare dar cu temperaturi confortabile. Iată cum va fi vremea în weekend

Fără soare dar cu temperaturi confortabile. Iată cum va fi vremea în weekend

Polonia acordă consumatorilor subvenţii de 380 milioane de dolari în urma creşterii preţurilor la energie

Polonia acordă consumatorilor subvenţii de 380 milioane de dolari în urma creşterii preţurilor la energie

35 de decese, provocate de noul coronavirus. Datele laboratoarelor din țară

35 de decese, provocate de noul coronavirus. Datele laboratoarelor din țară

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni i se adresează cu „profundă tristețe” Maiei Sandu: „Din câte cunosc personal, ați avut rude și mătușă în mănăstire”
  • 2
    EXCLUSIV! Cele cinci mașini ale lui Vlad Filat, sechestrate în 2015: Câte au fost vândute și ce bani a încasat statul
  • 3
    16 dosare răsunătoare ale politicii moldovenești. Cine sunt foștii demnitari găsiți nevinovați, eliberați înainte de termen sau dați de ani buni în căutare (INFOGRAFIC)
  • 4
    Curtea de Apel examinează recursul împotriva arestului la domiciliu pentru Alexandr Stoianoglo. Socialiștii, un grup de persoane și Rizea, în fața instituției (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.