Sute de pușcași marini americani, trimiși în Siria pentru a susține lupta împotriva SI

Sute de pușcași marini americani, trimiși în Siria pentru a susține lupta împotriva SI
Foto: mpinteractiv.ro

Câteva sute de pușcași marini ai Statelor Unite au fost desfășurați în Siria pentru pregătirea operațiunii de luptă împotriva rețelei SI și evacuarea rețelei teroriste din cartierele generale ale orașului sirian Raqqa, a declarat un oficial american, citat de The Guardian, scrie mediafax.ro.

Desfăşurarea este una temporară, dar reprezintă un semn că actuala Administraţie de la Casa Albă ar oferi Pentagonului o flexibilitate mai mare deciziilor de rutină în privinţa luptei împotriva SI.

Comandanţii Armatei au susţinut, cât timp s-au aflat sub conducerea Administraţiei Barack Obama, că necesită să li se ofere mai multă libertate pentru a lua decizii cotidiene în privinţa luptei împotriva SI, notează sursa.

Puşcaşii marini ce vor fi trimişi în Siria vor poziţiona mortiere pentru a fi pregătiţi să susţină forţele siriene, a declarat un oficial american, ce nu era autorizat să discute public desfăşurarea soldaţilor din infanteria marină.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
906 cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. Câte persoane au decedat

906 cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. Câte persoane au decedat

Februarie 2022 – termenul stabilit de NASA pentru a lansa Artemis 1, prima misiune din programul de revenire pe Lună

Februarie 2022 – termenul stabilit de NASA pentru a lansa Artemis 1, prima misiune din programul de revenire pe Lună

Ceartă cu împușcături între un polițist de sector și un grup de tineri. Reacția Inspectoratului General al Poliției

Ceartă cu împușcături între un polițist de sector și un grup de tineri. Reacția Inspectoratului General al Poliției

Advertoriale
Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    SIS a solicitat blocarea unui portal de știri ucrainean pentru că ar fi distribuit informații false despre criza gazelor (DOC)
  • 2
    Taxarea electronică – un eșec? Doar 1.88% din numărul total al călătorilor plătesc electronic în troleibuzele din Chișinău
  • 3
    Ceartă cu împușcături între un polițist de sector și un grup de tineri. Reacția Inspectoratului General al Poliției
  • 4
    Industria textilă din Coreea de Sud a fost salvată de serialul „Squid Game”. Cum a fost posibil
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.