„În lista embargourilor rusești au ajuns la moment vinurile moldovenești, produsele din carne, fructele, legumele, dar şi conservele din fructe şi legume. Urmează în curând, și avem deja semnale, ca în strugurii de masă din Moldova exportați în Federația Rusă să fie găsite diferiți dăunători, care vor servi drept argument pentru autoritățile federale în sistarea importului”, a declarat, recent, șeful ANSA, Ion Sula în cadrul unui interviu pentru portalul recolta.eu.
Totodată, șeful ANSA a subliniat că „fructele și legumele din Republica Moldova sunt sigure și au calități gustative foarte bune. Dăunătorii care au fost depistați într-un lot nesemnificativ de piersici, nu ar fi putut prejudicia sub nici o formă economia, pomicultura sau consumatorul din Federația Rusă”.
Dacă auroritățile din Rusia ar interzice importul de struguri din Moldova, aceasta ar fi o nouă lovitură pentru operatorii din sectorul viti-vinicol, având în vedere că livrarea de vinuri în Rusia a fost suspendată la 10 septembrie 2013. Experții Serviciului sanitar rus au anunțat atunci că au depistat în mai multe loturi de vin un continut sporit de dibutilftalat, substanță nocivă care afectează, în special, rinichii și ficatul.
În luna martie 2014, Rospotrebnadzor a anunțat disponibilitatea de a relua livrările de la cinci fabrici de vin din regiunea găgăuză.
Efectele embargoului: Peste 18 mln $ pierderi pentru vinificatorii din Moldova
Embargoul impus, în toamna anului trecut, de Federația Rusă asupra importului de vin moldovenesc a generat pierderi de peste 18 milioane de dolari SUA pentru vinificatorii din Republica Moldova.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.