Brexit. Scoţia ar putea organiza un referendum pe tema independenţei

Brexit. Scoţia ar putea organiza un referendum pe tema independenţei


Un nou referendum pe tema autodeterminării ar putea să fie organizat în toamna lui 2018 în Scoţia, cu puţin înainte de ca Regatul Unit să părăsească Uniunea Europeană, a declarat joi premierul scoţian Nicola Sturgeon pentru BBC, scrie Reuters.

Şefa Executivului scoţian a precizat însă că nu s-a luat o decizie în acest sens. Aleasă în 2014, după eşecul unui prim referendum, Nicola Sturgeon a spus în mai multe rânduri că ea va organiza un nou scrutin dacă Londra se angajează pe calea unui „Brexit dur”, care i-ar priva pe scoţieni de accesul la piaţa unică europeană şi de libertatea de a circula şi a munci în blocul comunitarm, transmite News.

Ameninţarea unui al doilea referendum pe tema independenţei Scoţiei complică şi mai mult negocierile premierului britanic Theresa May cu celelalte 27 de state membre ale Uniunii cu privire la termenii divorţului.

Sturgeon a declarat că toamna lui 2018 ar fi un „termen practic” ca Scoţia să organizeze un nou scrutin, având în vedere că până atunci acordul cu privire la Brexit va prinde contur.

„În această fereastră, în care devine clar conturul unui acord cu Regatul Unit şi în care regatul iese din UE, cred că va fi un termen practic ca Scoţia să facă această alegere, dacă acesta este drumul pe care alegem să pornim”, a declarat ea pentru BBC.

Potrivit convenţiilor constituţionale în vigoare, organizarea unui al doilea referendum pe tema independenţei este necesar să fie aprobată de Guvernul britanic de la Londra.

În referendumul de la 23 iunie prin care britanicii au decis cu 52% divorţul de UE, Anglia şi Ţara Galilor au votat în favoarea Brexitului, iar Scoţia şi Irlanda de Nord pentru o rămânere în UE.

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
O arhiepiscopie din România cere pomelnice prin PayPal: „Puteți include câteva nume pentru a fi pomenite în secțiunea Add Note”

O arhiepiscopie din România cere pomelnice prin PayPal: „Puteți include câteva nume pentru a fi pomenite în secțiunea Add Note”

Tot ce trebuie să știi despre săpăturile arheologice de la Cetatea Soroca (FOTO/VIDEO)

Tot ce trebuie să știi despre săpăturile arheologice de la Cetatea Soroca (FOTO/VIDEO)

Şeful Pentagonului a plecat într-un turneu în regiunea Mării Negre. Va vizita Georgia, România şi Ucraina

Şeful Pentagonului a plecat într-un turneu în regiunea Mării Negre. Va vizita Georgia, România şi Ucraina

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Fără consilieri și asistenți. Maia Sandu a schimbat structura Aparatului Președintelui (DOC)
  • 2
    Ex-vicepreședinte al Parlamentului: Modelul liberal al economiei la etapa actuală ucide producătorii autohtoni
  • 3
    „Gadget-ul tinereții” sau „cărămida nemuritoare”. Nokia revine cu o surpriză pentru utilizatorii melancolici
  • 4
    Incendiul de la poligrafie a fost stins: Zece echipaje de pompieri au luptat ore la rând cu flăcările (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.