Cel de al șaptelea sezon al serialului „Game of Thrones” va fi difuzat începând cu 16 iulie în SUA, a anunțat joi canalul HBO prin intermediul unei operațiuni de marketing care a sedus numeroși fani, scrie Agerpres.
Totul a fost dezvăluit prin intermediul unui videoclip difuzat în direct pe Facebook Live care prezintă un bloc de gheață pe care internauții trebuie să-l topească postând cuvântul „foc” în comentarii, până când data difuzării noului sezon apare în cele din urmă.
„Game of Thrones”, o ecranizare a romanului cu același nume al lui George R.R. Martin, povestește intrigile familiilor de nobili care se înfruntă pentru a obține puterea, încercând în același timp să-i țină sub control pe „The White Walkers”, creaturi umanoide venite din Nord care trezesc morții la viață pentru a cuceri Westeros.
HBO a anunțat că va difuza al șaptelea sezon din vară, în loc de aprilie — data obișnuită, dar fără a preciza data exactă. Ultimul episod din al șaselea sezon a fost difuzat pe 26 iunie anul trecut.
Încă de la primul episod, personajele acestei saga fantasy așteaptă cu neliniște venirea iernii, repetând obsesiv „Vine iarna” — care în universul imaginat de George R.R. Martin durează câțiva ani—, motiv pentru care echipa de producție a trebuit să aștepte primele perioade de iarnă grea pentru a filma, de unde și decalajul de difuzare, notează AFP.
Vezi și aceste știri

Litvinenco, despre scoaterea în afara legii a Partidului Șor: Nu constituie un precedent periculos

Președintele ales al Cehiei a avut o primă discuție cu președinta Taiwanului. Gestul ar putea provoca furia Chinei

Șef din cadrul Inspectoratului General al Poliției, în vizorul inspectorilor ANI. Ce au depistat (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
