INFOGRAFIC. Câte voturi asigurate are PD pentru modificarea sistemului electoral și cine dintre deputați li s-ar mai putea alătura

INFOGRAFIC. Câte voturi asigurate are PD pentru modificarea sistemului electoral și cine dintre deputați li s-ar mai putea alătura
Colaj: Agora.md

Partidul Democrat a anunțat deschis că intenționează să modifice sistemul electoral și să introducă votul uninominal pentru alegerile parlamentare. Potrivit Constituției Republicii Moldova, sistemul electoral este reglementat prin lege organică. Acestea din urmă se adoptă cu votul majorității deputaților aleși, după cel puțin două lecturi. Asta înseamnă că pentru a modifica sistemul electoral democrații au nevoie de cel puțin 51 de voturi în Parlament. 

Vedeți în continuare de unde ar putea aduna PD numărul necesar de voturi.  

Cine va vota PENTRU modificarea sistemului electoral

Din 10 martie 2017 fracțiunea Partidului Democrat a devenit oficial cea mai mare din Parlament. Asta pentru că celor 20 de parlamentari li s-au alăturat și cei 14 transfugi foști comuniști. Astfel, putem spune că proiectul privind modificarea sistemului electoral are asigurate din start 34 de voturi.

Pe lângă cei 14 transfugi comuniști, în Parlament mai sunt alți 14 deputați neafiliați. Dintre aceștia, în lista neafiliaților rămân cu semn de întrebare 11 deputați care ar putea susține inițiativa democraților privind modificarea sistemului electoral. Cel puțin până în prezent ei nu s-au expus în niciun fel asupra acestui subiect. De menționat că anterior o parte dintre ei s-au numărat printre votanții proiectelor inițiate de democrați, inclusiv formarea Guvernului Filip. În inforgrafic vedeți lista celor 11. 

Dacă admitem că cei 11 deputați neafiliați menționați mai sus ar vota pentru modificarea sistemului electoral, numărul susținătorilor ar ajunge la 45. Astfel, pentru aprobarea proiectului PDM mai are nevoie de cel puțin șase voturi.

Sub semn de întrebare

De menționat că o poziție evazivă au manifestat până acum și cei doi reprezentanți ai Partidului Popular European din Moldova - Iurie Leancă și Eugen Carpov. „Trebuie să analizăm”, a declarat Carpov pentru Agora.  

Astfel, cu eventualele două voturi ale lui Leancă și Carpov ajungem la 47 de deputați care ar putea vota pentru modificarea sistemului electoral.

Deputații care au spus că NU votează

Fracțiunile PL, PLDM și PSRM au declarat categoric că nu vor susține proiectul democraților privind modificarea sistemului electoral. Împreună aceștia constituie 46 de parlamentari.

Unele voci susțin însă că PD ar putea rupe câteva voturi și din aceste fracțiuni. Zilele trecute pe Internet a apărut o listă neoficială cu potențialii votanți ai proiectului. Printre aceștia sunt menționați doi liberali Vladimir Cernat și Artur Gutium. Potrivit liderului PL, în cadrul unei ședințe de partid Cernat a declarat că nu va vota. Pe Artur Gutium liberalii îl așteaptă să revină din Italia

La fel, în listă mai apare Alexandru Barbăroşie, proapăt intrat în Parlament pe listele PLDM. Acesta însă ar putea adera la PPEM și să aibă astfel un vot similar cu ceilalți doi colegi - Iurie Leancă și Eugen Carpov.  

În aceeași listă apar și numele liberal-democraților Anghel Agache și Liliana Palihovici. Aceasta din urmă a declarat categoric că nu va vota pentru modificarea sistemului electoral. 

Anghel Agache deocamdată nu a comentat subiectul. 

Și deputatul neafiliat Valeriu Ghilețchi nu va vota inițiativa democraților. Acesta este de părere că votul uninominal nu este o soluție pentru Republica Moldova.

PCRM ar putea jongla

Curios este care va fi poziția PCRM-ului la acest subiect. În toamna anului trecut, liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, declara că deputații din Parlamentul RM trebuie aleși direct de alegător dintr-o listă cu nume ale candidaților propuși de formațiuni. 

 

 

Vezi și aceste știri
Linia Naţională Anticorupţie a recepționat trei mii de apeluri în 2019. Doar 7,64% au ținut de competența CNA

Linia Naţională Anticorupţie a recepționat trei mii de apeluri în 2019. Doar 7,64% au ținut de competența CNA

Candidatura șefei Consiliului de Administrație al ANRE, votată cu dezbateri aprinse în Parlament

Candidatura șefei Consiliului de Administrație al ANRE, votată cu dezbateri aprinse în Parlament

O femeie din Strășeni și trei persoane din capitală, suspectate de infecție cu Covid-19. Rezultatele testelor vor fi gata în câteva ore

O femeie din Strășeni și trei persoane din capitală, suspectate de infecție cu Covid-19. Rezultatele testelor vor fi gata în câteva ore

Advertoriale
Veste bună pentru clienții Petrom: cardul OMV cu funcția ROUTEX acceptat și în stațiile de la noi din 1 februarie 2020

Veste bună pentru clienții Petrom: cardul OMV cu funcția ROUTEX acceptat și în stațiile de la noi din 1 februarie 2020

Ce avem în cutie?! Secretul marilor schimbări se ascunde în produsele pe care le folosești (VIDEO)

Ce avem în cutie?! Secretul marilor schimbări se ascunde în produsele pe care le folosești (VIDEO)

30 de studenți din Moldova – premiați de MAIB în Programul „Burse pentru Viitorul Tău”

30 de studenți din Moldova – premiați de MAIB în Programul „Burse pentru Viitorul Tău”

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • PlayGround cu Ion Sturza:  Lovitura de la Cluj, cifrele Elefant.ro și pronosticuri despre imobiliare
    PlayGround cu Ion Sturza: Lovitura de la Cluj, cifrele Elefant.ro și pronosticuri despre imobiliare
  • PlayGround cu Alexandru Baltag: 100 de stații electrice până la sfârșitul lui 2020
  • Nota de plată a lui Alexandru Luchianov. Despre profitul vinăriei Et Cetera, bani pierduți, dezvoltare personală și cum e să faci business cu fratele (VIDEO)
  • PlayGround cu Lisa Guțu: Cum dezvolți un fintech de milioane de dolari
  • PlayGround cu Vitalie Tătaru: Digital Banking
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Cristina Pozneac: „Fotografia este despre viață.”. Interviu cu și despre EA, cea care...
  • Legați prin sânge și aceeași pasiune. „Frații E30” despre interesul pentru mașini,...
Cele mai populare
  • 1
    Moldovenii stabiliți în Italia, despre epidemia coronavirus: „Te temi să tușești pe stradă, pentru că toți fug de tine. Magazinele au fost golite” (FOTO/VIDEO)
  • 2
    30 de mii de sirieni în Parlament sau cum deputații i-au urat bun venit unui socialist (FOCUS)
  • 3
    Confirmat! Primul caz de infecție cu coronavirus în România
  • 4
    Tipărit în peste o mie de exemplare: Familia Dodon pare să aibă propriul pomelnic
Autentificare