Dacă vrei să crești un economist, înscrie-ți copilul la „Academia Micilor Economiști – ediția a 2-a”

Dacă vrei să crești un economist, înscrie-ți copilul la „Academia Micilor Economiști – ediția a 2-a”

Veste bună pentru părinții care își doresc să dezvolte copiilor capacitățile de economiști! A.O. „Alături de Copii” organizează proiectul „Academia Micilor Economiști - ediția a 2-a”! Astfel, în perioada 31 martie - 2 aprilie, copiii pot lua parte la atelierele organizate de Asociație. 

„Așa cum la prima ediție am încercat să introducem copilul dvs. în domeniul economiei, și l-am familiarizat cu termenii primari, acum vom incerca să ne aprofundăm și mai mult în alte aspecte ale lumii economice, astfel încît copilul dvs. să devină mai conștient de valoarea banilor și să cunoască cum funcționează economia”, spun organizatorii.

În cadrul proiectului, cei mici vor învăța cum să cheltuiască inteligent și rațional banii, de ce trebuie să economisească, cum să ia o decizie financiară bună, dar se vor familiariza și cu termeni precum: bancă, taxă, servicii publice și costul de oportunitate.

Scopul proiectului este de a crește o generație de copii cu un set de valori non-formale bine integrate, care dețin o gamă de instrumente non-formale pentru creștere personală.

Pot participa copiii de la 8 la 12 ani care, timp de 3 zile, vor lua parte la diverse jocuri educaționale, traininguri, activități și workshop-uri. 

Taxa de participare este de 200 de lei. 

Înscrierea are loc dupa modelul: primul venit - primul servit, deoarece locurile sunt LIMITATE!

LINK DE ÎNREGISTRARE - https://alaturidecopii.typeform.com/to/ezqFIK  

Mai multe detalii despre eveniment - AICI.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Ministrul Agriculturii a discutat cu micii viticultori. Prețurile de comercializare a strugurilor, pe agenda întrevederii

Ministrul Agriculturii a discutat cu micii viticultori. Prețurile de comercializare a strugurilor, pe agenda întrevederii

Iran: Sute de eleve se alătură protestelor anti-regim și scandează împotriva oficialilor și liderului suprem

Iran: Sute de eleve se alătură protestelor anti-regim și scandează împotriva oficialilor și liderului suprem

Comisia guvernamentală pentru integrare europeană s-a întrunit în prima ședință. La ce etapă se află implementarea recomandărilor UE

Comisia guvernamentală pentru integrare europeană s-a întrunit în prima ședință. La ce etapă se află implementarea recomandărilor UE

Advertoriale
Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Viceprimarul capitalei Fadei Nagacevschi pleacă din funcție: „Revin în avocatură”
  • 2
    Partidul Șor a organizat un flashmob împotriva lui Spînu: Ei cu milioane, dar noi murim de foame (LIVE)
  • 3
    Cu frica de iarnă și lemnele la dos. Cum se pregătesc să întâmpine frigul doi vârstnici din Hîncești (VIDEO)
  • 4
    Negocierile dintre Ucraina și Putin, imposibile: Volodimir Zelenski a semnat decretul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.