Au revenit spectaculos în Liga Campionilor, dar au clacat în campionat. FC Barcelona a pierdut surprinzător în meciul din deplasare cu Deportivo, club aflat aproape de zona retrogradării. Catalanii au fost învinși cu 2-1 și au cedat locul 1 rivalei Real Madrid, care și-a câștigat, cu același scor, partida disputată acasă cu Betis. Clubul din capitala Spaniei se află cu două puncte în fața urmăritoarei Barcelona, având cu un meci mai puțin disputat.
Joselu a deschis scorul pentru Deportivo, iar Luis Suarez a egalat pentru oaspeți cu un șut violent. Bergantinos a adus victoria gazdelor după ce, scăpat de marccajul lui Jordi Alba, a înscris cu capul din corner. La gazde, românul Florin Andone a fost indisponibil din cauza unei suspendări.
Real Madrid a avut de furcă cu Real Betis, reușind să smulgă victoria datorită unui gol cu capul, din corner, al căpitanului Sergio Ramos, în minutul 81. Scorul a fost deschis de oaspeți, prin autogolul portarului Keylor Navas, care a scăpat în poartă un șut pe care inițial l-a prins. Egalitatea a fost restabilită de Cristiano Ronaldo, servit excelent de Marcelo la marginea careului mic, de unde a înscris cu capul. La oaspeți a ajucat tot meciul funașul român Alin Toșca, adus în această iarnă de la Steaua București.
Clasamentul La Liga după 27 de etape jucate, din cele 38.
Screenshot flashscore.com
Vezi și aceste știri

Expert în științe agricole: Fluctuațiile termice sunt îngrijorător. Ce riscuri sunt pentru roada anului 2023 (VIDEO)

Cinci bărbați din Rusia, blocați în aeroportul din Coreea de Sud de luni de zile. Statul nu-i recunoaște drept refugiați și le interzice intrarea în țară

Numărul real al populației care locuiește în R. Moldova este de 2,6 milioane de oameni. Rezultatele calcului după metodologia internațională
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe
