Candu despre Legea Big Brother în contextul jocurilor periculoase din internet „Nu am zis că aceasta este unica soluție”

Candu despre Legea Big Brother în contextul jocurilor periculoase din internet „Nu am zis că aceasta este unica soluție”

În cadrul conferinței de presă susținută azi de președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, a fost atins și subiectul jocurilor periculoase din internet. Prin urmare, Candu a menționat că Legea Big Brother nu este unica soluție și că statul trebuie să intervină multidimensional și cu mai multe mecanisme pentru a obține rezultate în acest sens. 

„La o recentă emisiune m-am referit la o eventuală soluție care trebuie privită în pachet și m-am referit la acel proiect de Lege Big Brother, nu am zis că aceasta este unica soluție. Trebuie să existe o abordare mult mai amplă și dimensională a statului pentru ca să-și protejeze copiii și adolescenții. Aici mă refer la pachetele sociale legate de asistența cu psihologi. Așa cum statul intervine în pornografie, la fel trebuie să existe posibilitate să intervină și în acele jocuri periculoase și anumite surse de pericol să fie blocate”, a menționat Candu.

Acesta a făcut referire la statele occidentale în care există posibilitatea ca statul să intervină în mediul on-line și să blocheze anumite surse, specificând că Moldova se află la moment în pregătirea unui astfel de sistem.

„R. Moldova este abia în pregătire, dar deja am discutat și cu colegii din Parlament să grăbească examinarea tutoror mecanismelor care sunt, pentru a proteja copiii și adolescenții, deoarece statul trebuie să intervină multidimensional, cu mai multe posibilități și mecanisme, nu neapărat doar sau prin acea lege, Big Borther și sper foarte mult că vom avea rezultate foarte curând”, a adăugat Candu.

Reamintim că proiectul așa-zisei Legi „Big Brother” a fost votat de Guvern în martie 2016. Acesta a ajuns și la Parlament, însă sub presiunea societății civile și a experților a fost expediat pentru analiză la Comisia de la Veneția. Deși proiectul de lege este orientat spre combaterea pornografiei infantile și combaterea terorismului, documentul conține mai multe prevederi prin care se oferă organelor de anchetă dreptul să blocheze site-uri, să fie verificate email-urile personale, sms-urile și permite citirea mesajelor Viber, Telegram sau WhatsApp.

 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
 Lucrările de reparație și pregătire pentru perioada rece a anului a CET, Sursa I au fost finalizate. Precizările Termoelectrica

Lucrările de reparație și pregătire pentru perioada rece a anului a CET, Sursa I au fost finalizate. Precizările Termoelectrica

Viceprimarul capitalei Fadei Nagacevschi pleacă din funcție: „Revin în avocatură”

Viceprimarul capitalei Fadei Nagacevschi pleacă din funcție: „Revin în avocatură”

De la începutul anului s-au înregistrat 16 cazuri de intoxicații cu ciuperci. Recomandările specialiștilor

De la începutul anului s-au înregistrat 16 cazuri de intoxicații cu ciuperci. Recomandările specialiștilor

Advertoriale
Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

Primul Forum pentru Responsabilizare Socială în Sănătate: Cum să fii tratat mai bine în instituțiile medicale?

Primul Forum pentru Responsabilizare Socială în Sănătate: Cum să fii tratat mai bine în instituțiile medicale?

„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cum arată cererea, prin care cetățenii vor solicita compensații pentru achitarea facturii la energie și ce date trebuie introduse (DOC)
  • 2
    Președinția reacționează la înregistrarea video în care ar apărea șefa statului, Maia Sandu: „O manipulare de tip deepfake”
  • 3
    Premierul României: Putem să dăm Republicii Moldova până la cinci milioane metri cubi de gaz pe zi, dar nu mai mult
  • 4
    Jumătate din bărbații mobilizați într-o regiune din Rusia au fost trimiși acasă, iar comisarul-șef, dat afară
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.