Atunci când vine vorba de ieșiri în fața presei conducerea țării pare să se teamă de întrebări. Cel puțin la această concluzie ajungem dacă analizăm aparițiile publice din ultima perioadă, în cadrul cărora noțiunea de „briefing” e la ordinea zilei. „Campion” la acest capitol pare să fie însuși prim-ministrul Pavel Filip.
Pe parcursul ultimelor două săptămâni, Pavel Filip a venit în fața jurnaliștilor și de fiecare dată a fost vorba de un briefing.
Situația se repetă și în cazul altor democrați. La 6 martie, liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a ieșit în fața presei pentru prima dată de la alegerea sa în funcția de președinte al partidului. Acesta a ținut un discurs de 15 minute după care a plecat fără a răspunde la întrebări.
Un alt exemplu vine de la Ministerul Sănătății. La 3 martie, a doua zi după o dezbatere de peste două ore a moțiunii în Parlament, unde Ruxanda Glavan a avut un discurs de aproape 30 de minute, ministra a ieșit în fața presei pentru a-și prezenta Raportul de activitate pentru anul 2016. La scurt timp după, presa a scris:
„Ministrul Sănătății a povestit în cinci minute ce a reușit să facă în ultimul an de activitate, fără să permită jurnaliștilor să pună întrebări”. sănătate.INFO.
Explicația a venit de la serviciul de presă al Ministerului: „E un briefing de presă în cadrul căruia nu se adresează întrebări”.
Excepție de la această regulă pare să facă președintele Parlamentului, Andrian Candu. După mult timp, acesta a participat la finele săptămânii trecute în cadrul unei emisiuni televizate, alta decât cele difuzate de posturile GMG, patronate de liderul PDM, Vlad Plahotniuc.
De asemenea, ieri, 14 martie, acesta a ieșit în fața presei să anunțe despre înregistrarea la Parlament a proiectului de lege privind modificarea sistemului electoral. Andrian Candu a răspuns la toate întrebările jurnaliștilor.
Vezi și aceste știri

Litvinenco, despre scoaterea în afara legii a Partidului Șor: Nu constituie un precedent periculos

Președintele ales al Cehiei a avut o primă discuție cu președinta Taiwanului. Gestul ar putea provoca furia Chinei

Șef din cadrul Inspectoratului General al Poliției, în vizorul inspectorilor ANI. Ce au depistat (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
