Investigație BBC: Șoferii de camioane moldoveni par a fi cei mai defavorizați

Investigație BBC: Șoferii de camioane moldoveni par a fi cei mai defavorizați
Foto: bbc.com

Șoferii de camioane care transportă bunuri în Europa de Vest pentru compania Ikea, dar și alți retaileri locuiesc luni de zile în cabinele mașinilor lor. Iar în ceea ce ține de remunerare, cei mai defavorizați par a fi moldovenii, se spune într-o investigație BBC, transmite Agora.

Unii șoferi din țările mai sărace, angajați de către companiile est-europene, spun că salariul lor este mai mic de 3,5 euro pe oră. Ei sunt nevoiți să lucreze în astfel de condiții mizere pe motiv că nu-și pot găsi de lucru în țările lor de origine.

Jurnaliștii de la BBC au discutat cu șoferii care transportă bunuri în Europa de Vest pentru compania Ikea. Printre acestea se regăsesc și moldoveni.

Dacă un șofer de camion danez ar putea să ridice un salariu circa de 2200 de euro pe lună, atunci cel român câștigă în medie 477. Cei mai defavorizați par a fi cetățeni moldoveni care sunt remunerați în medie cu un salariu lunar de doar 150 de euro.

În conformitate cu legislația UE, conducătorii auto trebuie să-și ia săptămânal 45 de ore de repaus, însă guvernele țărilor europene nu pot urmări îndeaproape aplicarea acestei legi. În Olanda, luna trecută, o instanță a decis că firma Brinkman, care livrează flori Ikea în Marea Britanie și Scandinavia, a încălcat legea. Judecătorul a calificat condițiile în care trăiau conducătorii ca fiind „inumane” și contrare legislației UE.

La rândul său Ikea declară că va analiza „foarte serios” declarațiile șoferilor. Compania afirmă că impune „cerințe stricte” furnizorilor săi în ceea ce ține salarii, condițiile de muncă, urmărește aplicarea legislației, și îi supune auditului cu regularitate pentru a verifica conformitatea cu cerințele stabilite.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Alina Andriuță, la Empower Locals: Sistemele sunt cruciale pentru creșterea vânzărilor unui producător. Patru pași de urmat

Alina Andriuță, la Empower Locals: Sistemele sunt cruciale pentru creșterea vânzărilor unui producător. Patru pași de urmat

Un tânăr de 18 ani din Dondușeni a decedat, după ce a fost spulberat de un tren marfar

Un tânăr de 18 ani din Dondușeni a decedat, după ce a fost spulberat de un tren marfar

Ex-vicepreședinte al Parlamentului: Cuciurgan micșorează volumele energiei electrice livrate pe malul drept al Nistrului

Ex-vicepreședinte al Parlamentului: Cuciurgan micșorează volumele energiei electrice livrate pe malul drept al Nistrului

Advertoriale
O nouă boxă în proiectul Banca De Haine, amplasată în sectorul Buiucani

O nouă boxă în proiectul Banca De Haine, amplasată în sectorul Buiucani

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Taxarea electronică – un eșec? Doar 1.88% din numărul total al călătorilor plătesc electronic în troleibuzele din Chișinău
  • 2
    Ceartă cu împușcături între un polițist de sector și un grup de tineri. Reacția Inspectoratului General al Poliției
  • 3
    O suburbie a Chișinăului a înregistrat cea mai mare rată de vaccinare pe țară. Primarul spune că 62% din locuitori sunt imunizați
  • 4
    Industria textilă din Coreea de Sud a fost salvată de serialul „Squid Game”. Cum a fost posibil
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.