Adresându-se zecilor de mii de oameni adunați în Piața Sf. Petru pentru audiența sa săptămânală, Francisc s-a abătut de la textul său după ce a menționat că a fost îngrijorat cu privire la modul în care ar putea fi afectate familiile celor aflați într-un conflict de muncă la postul de televiziune Sky Italia, subliniind că este preocupat de această problemă care există în multe țări.
"Munca ne dă demnitate. Cei care sunt responsabili pentru oameni, managerii, sunt obligați să facă totul, astfel încât fiecare femeie și fiecare bărbat să poată lucra și astfel să poată merge cu capul sus, să-i privească pe ceilalți în față cu demnitate", a arătat Suveranul Pontif, care a adăugat: "Cei care, pentru scheme economice sau pentru afaceri care nu sunt pe deplin transparente, închid fabrici, închid întreprinderi și iau oamenilor locul de muncă, acele persoane comit un păcat foarte grav", după cum citează Reuters.
Francisc a apărat cu fermitate drepturile muncitorilor de când a devenit liderul a 1,2 miliarde de romano-catolici din întreaga lume cu patru cu ani în urmă.
Ca și în alte țări, și în Italia au fost închise companii și fabrici a căror producție a fost mutată în străinătate pentru a profita de costuri salariale mai scăzute sau ca rezultat al restructurărilor și fuziunilor.
Continuarea pe agerpres.ro.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.