Softuri românești puse pe BMW

Softuri românești puse pe BMW
Foto: bmw.in


Reprezentantii BMW s-au întâlnit cu firme româneşti din IT, pentru încheierea unor parteneriate de dezvoltare a unor soluţii software în sectorul auto.

Reprezentanţi ai grupului auto german BMW s-au întâlnit, joi, cu companii româneşti din sectorul IT, discuţiile vizând încheierea unor parteneriate în vederea dezvoltării de soluţii software ce pot fi aplicate în industria auto, a anunţat Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, potrivit News.ro.

BMW Group şi alţi mari producători auto caută în prezent noi posibilităţi de colaborare cu parteneri şi furnizori din industria software, inclusiv din România.

„Marii jucători internaţionali din industria auto înregistrează succese notabile în România de ani de zile şi suntem pregătiţi să oferim condiţii excelente pentru dezvoltarea unei iniţiative emblematice în acest domeniu. Prin acest parteneriat între sectorul IT din România şi BMW Group, ne aliniem tendinţei europene de digitalizare a industriei”, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Alexandru Petrescu, care a participat la întâlnire.

BMW Group a anunţat în decembrie 2016 deschiderea unui centru de competenţe lângă München şi are aproape 600 de angajaţi în acest domeniu, în special dezvoltatori de software.

Constructorul auto german investeşte şi într-o serie de afaceri promiţătoare, aflate la început, prin intermediul BMW i Ventures, care permite concernului să identifice şi să răspundă rapid la tendinţele mobilităţii din toată lumea.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Produsele agro-industriale moldovenești, promovate în Coreea de Sud. Ce planuri au autoritățile

Produsele agro-industriale moldovenești, promovate în Coreea de Sud. Ce planuri au autoritățile

SUA: Legea care interzice avortul după şase săptămâni de sarcină, chiar în caz de incest sau viol, va fi revăzută

SUA: Legea care interzice avortul după şase săptămâni de sarcină, chiar în caz de incest sau viol, va fi revăzută

Fără soare dar cu temperaturi confortabile. Iată cum va fi vremea în weekend

Fără soare dar cu temperaturi confortabile. Iată cum va fi vremea în weekend

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni i se adresează cu „profundă tristețe” Maiei Sandu: „Din câte cunosc personal, ați avut rude și mătușă în mănăstire”
  • 2
    16 dosare răsunătoare ale politicii moldovenești. Cine sunt foștii demnitari găsiți nevinovați, eliberați înainte de termen sau dați de ani buni în căutare (INFOGRAFIC)
  • 3
    Curtea de Apel examinează recursul împotriva arestului la domiciliu pentru Alexandr Stoianoglo. Socialiștii, un grup de persoane și Rizea, în fața instituției (VIDEO)
  • 4
    O echipă de 22 de cadre medicale din Moldova merg să ajute România în lupta cu pandemia
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.