„Eu am participat în anii 90 prin vot uninominal și am câștigat cu 78%. Nu a continuat așa după anii 90 din cauza situației în care s-a pomenit republica: Transnistria și Găgăuzia... Atunci am ajuns la concluzia că doar având o singură circumscripție oferi dreptul cetățenilor de dincolo de Nistru să voteze și în același timp să nu le permiți să legalizeze statutul”, spune Ghimpu.
Liderul PL explică de ce totuși, fiind în alianță cu PD, nu susține proiectul lor. „Noi avem un program care ne-a unit - apropierea de UE. Dar în rest am rămas independenți, fiecare cu valorile lor. De ce PD să nu se fi gândit că cetățenii vor vot uninominal. Politica-i politică. Îi spui alegătorului ce vrea el, altfel el nu merge după tine. Altă chestie e cum va ruguma alegătorul ce le oferi”, crede Ghimpu.
„Mă tem că nu există nici un filtru în uninominal. Când se colectează semnături, nimeni nu-și va cunoaște candidatul. El va veni și le va spune povești și va veni în Parlament. Fiecare, ajuns în parlament, va venit cu programul lui. Și atunci ce se va alege?”, consideră deputatul.
Ghimpu spune că va încerca să convingă PD-ul să renunțe la idee, dar recunoaște că nu s-au întrunit încă pentru discuții. „Să vedem cine pe cine va convinge. Noi vom încerca să-i convingem pe ei și ei pe noi. Dacă îmi vor aduce dovezi că prin uninominal nu legalizăm transnistria, vom mai discuta. Azi, acest proiect favorizează socialiștii”, spune Mihai Ghimpu.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.