Cum inițiază părinții discuția cu adolescenții despre jocurile periculoase? Pun întrebarea direct? 

 

„Atunci când dorim să inițiem o discuție despre acest joc, este foarte important să fim atenți la semnalele copiilor noștri. Noi ca părinți știm cât de sensibili sunt, cît de ușor de impresionat. Cu unii copii poate funcționa o variantă directă prin care le spunem: „uite, am auzit de un joc online care acum este la modă”. S-ar putea ca aici să spună „da, am auzit și eu” etc. Dacă avem această variantă putem continua: Eu nu știu multe detalii, tu ce crezi despre acest joc? Aici intervine ascultarea. Este foarte important să oferim spațiu copilului în care el să își exprime părerea, emoțiile, gândurile. Fără s simtă judecată și fără să simtă presiune că trebuie să ofere anumite răspunsuri. Nu uitați să vorbiți și despre cum vă simțiți voi, ce stări emoționale declanșează în voi, de exemplu: „Am auzit de acest joc și am simțit multă frică. M-am gândit la tine și la siguranța ta. Mi-am dat seama că am nevoie să te știu în siguranță”. De aici puteți clădi o conversație despre ce implică acest joc, ce cred ei despre copiii care se joacă, de ce cred că ajung să se joace, ce fel de ajutor cred ei că ar avea nevoie acei copii. Folosiți aceasta oportunitate pentru a discuta despre ce fel de comportamente de siguranță online există. Dacă nu știți, căutați împreună informație despre asta, discutați despre modul în care analizăm informația. Și in același timp transmiteți mesajul de disponibilitate. Dacă simt că anumite interacțiuni îi fac să se simtă incomod, să aibă curajul să vină la voi să discutați despre asta. Pentru că eu cred că instinctul există și funcționează atunci când le arătăm că avem încredere în puterea lor de discernământ. Este important să vă alegeți bine momentul. Nu faceți asta când copilul este ocupat cu altceva sau voi știți că aveți vase de spălat. Alegeți un moment de conectare și de relaxare. Când beți un ceai împreuna sau dacă aveți vase de spălat puteți să îi spuneți: „Amandoi am avut o zi grea, dacă facem treaba asta împreuna terminăm rapid și poate mai povestim și noi ceva să ne treacă timpul mai repede.” Genul acesta de invitație îl face pe copil parte din echipă și îi transmite mesajul că ești disponibil să asculți.”

 

Le spunem denumirea? O putem evita dacă vrem să nu le trezim curiozitatea adolescenților în cazul în care aceștia nu cunosc nimic despre jocurile periculoase? 

 

„Dacă nu dorim să povestim direct despre acest joc, atunci putem să găsim situații, filme, prin care să exploatăm semnifcațiile acestui joc. Putem găsi o poveste din adolescența noastră în care ne-am simțit vulnerabili și triști și putem provoca copilul cu întrebări legate de cum ar proceda el într-o astfel de situație. Putem alege un film despre bullying si prin asta sa explorăm ce simt copiii marginalizați, cum pot fi ajutați, de ce cred ei că se lasă supuși unor astfel de tratamente din partea celorlalți. Încercați să nu oferiți soluții de-a gata sau sa țineți predici. Aveți răbdare să ascultați copiii. Puteți la un moment dat să îi întrebați despre fricile lor. Dacă au simțit vreodată anumite frici și cum au trecut peste ele. Astfel de discuții îi ajută să analizeze prin ceea ce trec, să pună în cuvinte ceea ce simt și să aibă un spațiu sigur în care să exploreze aceste gânduri. Este foarte important interesul pentru părerea lor, sa-i încurajăm să se exprime, să își pună întrebări și să se gândească un pic la subiect, să nu folosim întrebări care sugerează răspunsuri. Să putem să ascultam nu doar cuvintele lor, ci și emoțiile pe care le manifestă când povestesc.”

 

Cum putem înțelege dacă există un interes real pentru jocurile periculoase sau vulnerabilitatea de a deveni curios?

 

„Pe lânga dialog, încercați să observați dacă copilul d-stră are simptomele asociate depresiei, dacă este mai sensibil, are mai puțină energie, dacă există schimbări la nivel de somn și alimentație, iritabilitate, retragere din viața socială, lipsa de interese și bucurie de la activitatile pe care le are. Depresia este cauza principala pentru care copiii devin vulnerabili. Părinții nu pot face mai mult decat să relaționeze deschis cu copiii lor, să le ofere încredere și să îi asigure ca o sa fie acolo ca sa ii sustina daca vor avea nevoie de ajutor; Niciodată nu este prea tarziu să începeți să îi cunoașeți, să îi vedeți și să recunoașteți că aveți multe de învățat despre copilul vostru și să le oferiți acceptare și interes și dragoste, fără să încercați să decideți pentru ei sau să ii hiperprotejați. Este important să le dați spațiu să existe, chiar și departe de ceea ce ați fi dorit voi sa fie. Pâna la urmă, copiii noștri nu sunt aici ca să ne împlinească dorințele si iluziile noastre, ci au un drum al lor pe care trebuie să îl descopere neîmpovărați. Încercați să nu minimalizați ceea ce vă spune copilul sau prin ceea ce trece copilul. De multe ori copilul se trezește singur în fața unor emoții pe care le are, dar care nu sunt acceptate și înțelese de persoanele apropiate lui. Dar aceste emoții nu dispar daca noi le spunem că nu sunt importante. Și vor începe să caute validare în alte părți. Și un copil care se confruntă cu emoții neacceptate, este foarte ușor influențabil.”

 

Care ar mai fi recomandările dvs. la acest subiect?

 

„Atunci când observați că adolescentul trece prin anumite stări, încercați să faceți o analiză a vieții lui. Fiți obiectivi, aduceți-vă aminte despre cum a fost adolescența voastră și ce ați fi avut nevoie în acele momente. Care erau preocupările voastre importante. Ce vă îngrijora, ce vă crea anxietate? Stările de tristețe sunt normale. Și adolescenții sunt triști de multe ori. Pentru că trec printr-un process de maturizare care de foarte multe ori este complicat. Și noi nu oferim destulă importanță experiențelor prin care trec. Dacă simțiți că aceasta tristețe este mai serioasă, cred că ar fi de mare ajutor să apelați la un specialist care ar putea să vă ghideze mai concret acțiunile pe care le puteți face.”