Sătui să vadă cum strada se transformă în mlaştină, la fiecare ploaie mai serioasă, oamenii s-au mobilizat şi au pietruit drumul.
„Poliţiştii Secţiei 4 Rurală Coşoveni au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de executare de lucrări neautorizate în zona drumului public”, spune Cătălin Dochia, purtător de cuvânt IPJ Dolj.
Edilul e de partea oamenilor, mai ales că primăria nu are şi nu a avut niciodată bani pentru asfaltarea străzii cu pricina. „Nu îmi amintesc ca primăria Malu Mare să fi făcut vreo lucrare acolo, în afară de deszăpezire. În rest primăria Malu Mare nu a făcut nicio lucrare acolo. Ce ştim că acolo s-a pus piatră cândva, în vremuri străvechi”, spune Ilie Dodocioiu, primarul din Malu Mare.
Comuna Malu Mare are peste 90 de kilometri de străzi. Asfalt, însă, are pe doar doi kilometri.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.