43 de spitale din Moldova ar putea avea Unități de Primiri Urgente

43 de spitale din Moldova ar putea avea Unități de Primiri Urgente


Ministerul Sănătății a înregistrat un document care prevede crearea Unităților de Primiri Urgente în aproape toate spitalele țării, mai exact - în 43 de spitale. Potrivit cei de la minister, scopul proiectului este „creșterea șanselor de supravețuire, sporirea accesului a populației la asistența medicală urgentă şi reducerea deceselor prevenibile în rîndul populației Republicii Moldova”.

Unitățile de Primiri Urgente ar urma să fie de trei tipuri. Cele de tip III urmează să aibă comportamentele proprii de radio-imagistică, laborator, serviciul mobil de terapie intensivă, serviciul de diagnostică funcțională și personal propriu de medici specialiști în medicină de urgență, anestezie și terapie intensivă, angajați în UPU.

UPU de tip II se vor deosebi de cele de tip III prin lipsa aparatelor și a laboratorului. UPU de tip I va fi o structură aflată în cadrul unui spital raional, destinată primirii, evaluării şi tratamentului de urgenţă ale pacienţilor cu afecţiuni acute, profiluui spitalului respectiv, care se prezintă la spital spontan, care sunt transportați de ambulanțe, transfer interspitalicesc și pacienți programați ce necesită spitalizare ulterioară.

Iată care este lista instituțiilor care ar putea beneficia de asemene Unități de Primiri Urgente. 

Instituţiile Medico-Sanitare Publice în cadrul cărora vor fi organizate Unitate Primire Urgențe tip III:
1) Institutul de Medicină Urgentă
2) Spitalul Clinic Municipal pentru Copii „Valentin Ignatenco”
3) UPU pedatric al Spitalului Clinic Municipal Bălți
4) UPU adulți al Spitalului Clinic Municipal Bălți
5) Spitalul Raional Cahul
6) Spitalul Clinic Municipal „Sfînta Treime”


Instituţiile Medico-Sanitare Publice în cadrul cărora vor fi organizate Unităţi Primire Urgenţe tip II:
1) Spitalul Clinic Republican
2) Institutul Mamei și Copilului
3) Spitalul Clinic Municipal nr.1
4) Spitalul Clinic Municipal pentru Copii nr.1
5) Spitalul Clinic Boli Contagioase pentru Copii
6) Spitalul Raional Orhei
7) Spitalul Raional Căușeni
8) Spitalul Raional Edineț
9) Spitalul Raional Hîncești
10) Spitalul Raional Soroca
11) Spitalul Raional Ungheni
12) Spitalul Raional Comrat.

Instituţiile Medico-Sanitare Publice în cadrul cărora vor fi organizate Unităţi Primire Urgenţe tip I:
1) Institutul de Cardiologie
2) Institutul Oncologic
3) Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie
4) Institutul de Ftiziopulmonologie „Chiril Draganiuc”
5) Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Toma Ciorba”
6) Spitalul Clinic de Traumatologie şi Ortopedie
7) Spitalul Clinic al Ministerului Sănătăţii
8) Spitalul Clinic Psihiatrie
9) Spitalul Dermatologie şi Maladii Comunicabile
10) Spitalul Psihiatrie Bălţi
11) Spitalul de Psihiatrie şi Ftiziopulmonolgie Orhei
12) Dispensarul Republican de Narcologie
13) Spitalul Clinic Municipal „Arhanghel Mihail”
14) Spitalul Clinic Municipal nr.4
15) Spitalul Clinic Municipal Ftiziopulmonologie
16) Maternitatea Municipală nr.2
17) Spitalul Raional Anenii Noi
18) Spitalul Raional Basarabeasca
19) Spitalul Raional Briceni
20) Spitalul Raional Cantemir
21) Spitalul Raional Călărăși
22) Spitalul Raional Cimișlia
23) Spitalul Raional Criuleni
24) Spitalul Raional Dondușeni
25) Spitalul Raional Drochia
26) Spitalul Raional Fălești
27) Spitalul Raional Florești
28) Spitalul Raional Glodeni
29) Spitalul Raional Ialoveni
30) Spitalul Raional Leova
31) Spitalul Raional Nisporeni;
32) Spitalul Raional Ocnița
33) Spitalul Ralonal Rezina;
34) Spitalul Raional Rîșcani
35) Spitalul Raional Sîngerei
36) Spitalul Raional Strășeni
37) Spitalul Raional Șoldănești
38) Spitalul Raional Ștefan Vodä
39) Spitalul Raional Taraclia
40) Spitalul Raional Telenești
41) Spitalul Raional Ceadîr Lunga
42) Spitalul Raional Vulcănești
43) Spitalul Cărpineni

 

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
PAS vrea să readucă Teleradio-Moldova sub control parlamentar

PAS vrea să readucă Teleradio-Moldova sub control parlamentar

Maia Sandu va merge într-o vizită oficială la Viena la invitația omologului său austriac

Maia Sandu va merge într-o vizită oficială la Viena la invitația omologului său austriac

Procurorii anticorupție fac percheziții în birourile procurorilor PCCOCS, Dumitru Răileanu și Elena Ceruță

Procurorii anticorupție fac percheziții în birourile procurorilor PCCOCS, Dumitru Răileanu și Elena Ceruță

Advertoriale
Expoziție de desene cu și despre reciclare la Kaufland Moldova: „3R Talents (Reduce, Reuse, Recycle)”

Expoziție de desene cu și despre reciclare la Kaufland Moldova: „3R Talents (Reduce, Reuse, Recycle)”

50 de „umbre ale Zahărului” ascunse în produse sau ce denumiri mai poate avea dulcele

50 de „umbre ale Zahărului” ascunse în produse sau ce denumiri mai poate avea dulcele

RE/MAX Moldova își extinde rețeaua de francize imobiliare din Chișinău (VIDEO)

RE/MAX Moldova își extinde rețeaua de francize imobiliare din Chișinău (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Natalia Morari a dat în judecată TV8: Dorește să fie restabilită în calitate de membră a A.O. Media Alternativă
  • 2
    Ultimă oră! Dodon a anunțat că renunță la mandatul de deputat: „Nu mă ascund după imunitate”
  • 3
    Vine sau nu Dmitri Kozak la Chișinău? Ce spun reprezentanții Guvernului
  • 4
    Ministrul Andrei Spînu pleacă în Polonia. Va purta discuții privind furnizarea gazului natural în Republica Moldova
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.