Un presupus hoț din Birmania a fost arestat pentru că ar fi furat o casă cu totul

Un presupus hoț din Birmania a fost arestat pentru că ar fi furat o casă cu totul

Un bărbat a fost arestat de poliția din Yangon, capitala comercială a statului Birmania (Myanmar), pentru că este hoț de locuințe... la propriu, informează marți DPA citând surse oficiale, scrie agerpres.ro.

Potrivit autorităților, bărbatul nu s-ar fi mulțumit doar să fure din casa vizată, ci ar fi plecat cu tot cu aceasta. ''Investigăm acum acest caz'', a declarat pentru sursa citată un reprezentant al poliției din South Dagon.

Martorii au declarat că au observat cel puțin o persoană care a dezmembrat casa și a transportat-o apoi cu ajutorul unui autovehicul.

Incidentul s-a petrecut în timpul unui weekend, la marginea orașului Yangon. Locuințele din această zonă sunt, de obicei, structuri realizate din bambus.

Conform cotidianului local Eleven, în spatele furtului s-ar afla o dispută legată de identitatea proprietarului locuinței. Casa fusese vândută anterior de o persoană care nu ar fi titulara legală a bunului.

Poliția de la secția din South Dagon l-a pus sub acuzare pe suspectul arestat.

Nu este clar dacă locuința mai poate fi asamblată la loc, precizează sursa citată.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.