Un procuror, reținut pentru că ar fi cerut 20 de mii de lei de la o persoană urmărită penal

Un procuror, reținut pentru că ar fi cerut 20 de mii de lei de la o persoană urmărită penal
Foto: focus-energetic.ro

Un procuror din cadrul Procuraturii raionului Edineţ a fost reţinut de Procuratura Anticorupţie pentru corupere pasivă. Operaţiunea de reţinere a avut loc ieri, chiar în centrul oraşului Edineţ, anunță Procuratura Generală.

Respectiva cauză penală a fost pornită acum o lună de către Procurorul General, în baza denunţului parvenit de la o persoană care reclama acţiunile coruptibile ale procurorului din Edineţ.

În concret, denunţătorul era urmărit penal pentru furtul unui telefon mobil şi procurorul care conducea urmărirea penală i-ar fi solicitat 20 de mii de lei în schimbul încetării urmăririi penale în care ultimul era învinuit.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală s-a confirmat comportamentul coruptibil al procurorului vizat, care a primit bani în trei tranşe de 10 şi, respectiv, cîte 5 mii lei, fiind reţinut imediat după primirea de la petiţionar a ultimei tranşe de bani - depistată şi ridicată în cadrul percheziţionării automobilului personal.

Acesta a fost reţinut preventiv pentru 72 de ore, urmînd ca în scurt timp Procuratura Anticorupţie să-i înainteze învinuirea şi să depună demers de aplicare în privinţa numitului a arestului preventiv.

Bănuitul are 42 de ani şi activează în cadrul organelor procuraturii începînd cu anul 1998.

Pentru această infracţiune, norma penală prevede închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Provocările la adresa R. Moldova, discutate de Maia Sandu cu președinta Parlamentului European

Provocările la adresa R. Moldova, discutate de Maia Sandu cu președinta Parlamentului European

Activistul civic, regizorul, scenaristul și comunicatorul Leo Zbancă este noul contributor AGORA

Activistul civic, regizorul, scenaristul și comunicatorul Leo Zbancă este noul contributor AGORA

Directorul centralei nucleare Zaporojie a fost eliberat, anunță Agenția Internațională pentru Energie Atomică

Directorul centralei nucleare Zaporojie a fost eliberat, anunță Agenția Internațională pentru Energie Atomică

Advertoriale
Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

Primul Forum pentru Responsabilizare Socială în Sănătate: Cum să fii tratat mai bine în instituțiile medicale?

Primul Forum pentru Responsabilizare Socială în Sănătate: Cum să fii tratat mai bine în instituțiile medicale?

„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cum arată cererea, prin care cetățenii vor solicita compensații pentru achitarea facturii la energie și ce date trebuie introduse (DOC)
  • 2
    Președinția reacționează la înregistrarea video în care ar apărea șefa statului, Maia Sandu: „O manipulare de tip deepfake”
  • 3
    Premierul României: Putem să dăm Republicii Moldova până la cinci milioane metri cubi de gaz pe zi, dar nu mai mult
  • 4
    Grav accident pe traseul Chișinău-Leușeni: Două persoane au decedat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.