Câte mărci autohtone sunt înregistrate la AGEPI

Câte mărci autohtone sunt înregistrate la AGEPI
Foto: ipn.md

Mărcile comerciale alcătuiesc cea mai mare parte a obiectelor de proprietate industrială pentru care se solicită protecţie. Pe toată perioada de activitate a Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), din 1993 până în prezent, în Moldova au fost depuse peste 100 de mii de cereri de înregistrare a mărcilor, dintre care 21,5 % provin de la solicitanţi naţionali, scrie IPN. 

Înregistrarea unei mărci îi conferă protecţie teritorială faţă de concurenţi. Numărul mare de cereri depuse de către solicitanţii străini, care este în creştere de la an la an, nu trebuie să alarmeze, ci să bucure, deoarece acest fapt denotă că piaţa Republicii Moldova este atractivă din punct de vedere economic şi este regenerabilă şi propice pentru o concurenţă liberă”, a declarat pentru sursa citată vicedirectorul general al AGEPI, Svetlana Munteanu.

„Această creştere provoacă la prima vedere confuzia că este un număr mai mic de cereri depuse de către solicitanţii naţionali, însă nu trebuie să uităm că cele 78,5% de cereri provin din 120 de ţări, comparativ cu 21,5 % de cereri care provin din partea unei singure ţări, Moldova, care în raport procentual are cel mai mare număr de cereri depuse”, a subliniat Svetlana Munteanu. În topul celor mai activi solicitanţi străini sunt cei din Germania, Elveţia, Franţa, SUA şi Italia.

Principiile care stau la baza legislaţiei naţionale în domeniul protecţiei mărcilor sunt stabilite în Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie 1883, care în prezent numără 175 de state membre. Orice persoană fizică sau juridică, din orice ţară membră a acestei Convenţii, are dreptul de a solicita şi va obţine înregistrarea mărcii în orice alt stat membru, dacă marca nu contravine condiţiilor de înregistrare.

Solicitanţii străini care depun cerere de înregistrare a unei mărci pe teritoriul altui stat acţionează prin intermediul unui reprezentant. În cazul Republicii Moldova, solicitanţii străini trebuie să fie reprezentaţi de către un mandatar autorizat în proprietate intelectuală, atestat de către AGEPI.

Cererea de înregistrare a unei mărci prin procedura naţională se depune la AGEPI, care verifică dacă sunt îndeplinite toate cerinţele, şi îi atribuie acesteia un număr şi dată de depozit, după care datele privind cererea sunt publicate în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală (BOPI). În termen de 3 luni din data publicării cererii, orice persoană interesată poate prezenta în scris la AGEPI observaţii motivate.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
25 de familii ale lucrătorilor medicali decedați de COVID-19 vor primi ajutor din partea statului

25 de familii ale lucrătorilor medicali decedați de COVID-19 vor primi ajutor din partea statului

Aprobat de Guvern. Familiile cu venituri de până la 3100 lei vor primi ajutor pentru perioada rece a anului

Aprobat de Guvern. Familiile cu venituri de până la 3100 lei vor primi ajutor pentru perioada rece a anului

Platon, din nou în vizorul procurorilor. Ar fi prejudiciat Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule cu circa 20 de milioane de lei

Platon, din nou în vizorul procurorilor. Ar fi prejudiciat Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule cu circa 20 de milioane de lei

Advertoriale
Liber de sărbători cu partenerii LiberCard: de două ori mai multe rate pentru cumpărăturile preferate

Liber de sărbători cu partenerii LiberCard: de două ori mai multe rate pentru cumpărăturile preferate

Înscrie-te la Solidarity FabLab şi fii gata pentru profesiile viitorului

Înscrie-te la Solidarity FabLab şi fii gata pentru profesiile viitorului

Republica Moldova este mai bogată cu 20 000 de copaci grație unei acțiuni de împădurire, marca Linella (VIDEO)

Republica Moldova este mai bogată cu 20 000 de copaci grație unei acțiuni de împădurire, marca Linella (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu, despre scandalul în care a fost implicată Avocata Poporului: „Răspunsurile doamnei Moloșag nu au fost convingătoare”
  • 2
    Ședința de judecată în care urmează să se decidă dacă Marina Tauber va ieși din cursa electorală se amână pentru mâine. Tauber atacă decizia CEC la Curtea de Apel (UPDATE)
  • 3
    UPDATE: CSP a respins cererea de suspendare a procedurii de evaluare a performanțelor lui Stoianoglo
  • 4
    Fără procurori din România în comisia de evaluare a lui Stoianoglo. Motivul pentru care Mariana Alexandru a fost retrasă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.