Șapte oameni au fost arestați în raidurile poliției după atacul de la Parlamentul britanic

Șapte oameni au fost arestați în raidurile poliției după atacul de la Parlamentul britanic

Poliția britanică a efectuat șapte arestări în raiduri la Londra, la Birmingham și în alte orașe, având legătură cu ancheta privind atacul de miercuri de la Parlamentul din Londra, informează AFP și Reuters.

Șapte persoane au fost arestate la șase adrese diferite în legătură cu atentatul de miercuri, iar cercetările continuă, a precizat Mark Rowley, comandantul unității antiteroriste a poliției britanice, într-o declarație la Scotland Yard. 

Poliția metropolitană londoneză, care se ocupă de ancheta asupra atacului de miercuri, a refuzat inițial să precizeze dacă operațiunea din Birmingham anunțată de mass-media a avut legătură cu acesta. Orașul din nordul Angliei este considerat un fief al islamiștilor britanici, iar unul dintre autorii atentatelor de la Bruxelles și de la Paris, Mohamed Abrini, a locuit la Birmingham înainte de atentate, notează AFP.

Pista „terorismului islamist" este privilegiată și în ce privește atacul de miercuri din fața Parlamentului britanic, soldat cu patru morți plus atacatorul și circa 40 de răniți, la exact un an de la atentatele de la Bruxelles. La începutul după-amiezii de miercuri, un bărbat având barbă și îmbrăcat în negru a intrat cu autoturismul în pietonii de pe podul Westminster, iar după aceea a reușit să înjunghie un polițist și a încercat să intre în clădirea Parlamentului, înainte de a fi împușcat mortal de forțele de securitate. Polițistul înjunghiat a decedat în urma rănilor suferite, la fel și doi dintre pietonii loviți de mașina atacatorului.

Între răniți se numără și trei liceeni francezi care se aflau în excursie cu școala la Londra.

Joi, accesul pe podul Westminster era blocat de o prezență solidă de poliție. Parlamentul urma însă să se reunească în mod normal în cursul zilei, după ce miercuri premierul Theresa May a subliniat că atacul nu va perturba democrația britanică și viața obișnuită a capitalei.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Expert în științe agricole: Fluctuațiile termice sunt îngrijorător. Ce riscuri sunt pentru roada anului 2023 (VIDEO)

Expert în științe agricole: Fluctuațiile termice sunt îngrijorător. Ce riscuri sunt pentru roada anului 2023 (VIDEO)

Cinci bărbați din Rusia, blocați în aeroportul din Coreea de Sud de luni de zile. Statul nu-i recunoaște drept refugiați și le interzice intrarea în țară

Cinci bărbați din Rusia, blocați în aeroportul din Coreea de Sud de luni de zile. Statul nu-i recunoaște drept refugiați și le interzice intrarea în țară

Numărul real al populației care locuiește în R. Moldova este de 2,6 milioane de oameni. Rezultatele calcului după metodologia internațională

Numărul real al populației care locuiește în R. Moldova este de 2,6 milioane de oameni. Rezultatele calcului după metodologia internațională

Advertoriale
Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”

EMISIUNI
  • Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
    Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
Cele mai populare
  • 1
    Ce s-a ales din faimoasa Fundație „Edelweiss” a lui Plahotniuc, Fundațiile lui Ilan Șor sau „Din Suflet” a primei doamne a lui Dodon (VIDEO)
  • 2
    Replici tăioase între Nemerenco și Gîlca: „Prostia din născare leac nu are” vs „Dacă tăceai filosoafă rămâneai”
  • 3
    „Africa e doar o glumă?” O postare ironică a MAE german despre „leoparzi” și vizita lui Lavrov a indignat Uniunea Africană
  • 4
    Dr. Lana, femeia din R. Moldova care ar fi făcut operații estetice în România fără drept de practică, și-a aflat sentința
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.