Hotelierii români au ajuns să caute personal în Filipine, China, India sau Pakistan

Hotelierii români au ajuns să caute personal în Filipine, China, India sau Pakistan
Foto: Crystals Of London

Un angajat din sectorul hoteluri și restaurante din România a câștigat, în medie, 380 de euro brut pe lună, cu aproape 70% sub salariul mediu înregistrat la nivel național. Comparativ însă cu salariile obținute în Filipine sau în Nepal, câștigul mediu din acest sector în România este semnificativ mai mare, scrie zf.ro.

„Avem angajați filipinezi în restaurant, în bucătărie sau cameriste, urmează să mai aducem și alți filipinezi, pentru că am ajuns la concluzia că românii nu își mai doresc să muncească. Un motiv ar putea fi faptul că au prins gustul Occidentului, poate că acolo unde pleacă simt că munca lor este valorizată“, a spus Radu Fluture, director de cazare la Teleferic Grand Hotel din Poiana Brașov cu 127 de camere. În prezent, 22 dintre cei 140 de angajați ai hotelului sunt filipinezi, iar planul managementului hotelului este de a ajunge în următoarea perioadă la 60 de angajați de origine filipineză.

„Ei sunt mai dedicați și pleacă din țara lor pentru că o parte din carieră și-au petrecut-o fie pe vase de croazieră, fie în Emiratele Arabe, unde lucrau câte 18-19 ore pe zi“, a mai spus Radu Fluture.

Angajații din hoteluri și restaurante din România au fost, istoric, cel mai prost plătiți angajați din econo-mie, iar mulți dintre românii care ocupau aceste poziții au renunțat la locul de muncă fie pentru a se angaja într-o fabrică (având în vedere că în centrul și vestul țării s-a dezvoltat producția de componente auto), fie pentru a lucra în străinătate, pe salarii de 6 -7 ori mai mari.

Anul trecut, spre exemplu, un angajat din sectorul hoteluri și restaurante din România a câștigat, în medie, 380 de euro brut pe lună (adică 275 de euro net), cu aproape 70% sub salariul mediu înregistrat la nivel național. Comparativ însă cu salariile obținute în Filipine sau în Nepal, câștigul mediu din acest sector în România este semnificativ mai mare.

În 2014, spre exemplu, salariul mediu al unui angajat din Filipine a fost în valoare de circa 135 de euro brut pe lună, de aproape trei ori mai mic decât salariul mediu din industria hotelieră din România și de 5 ori mai mic față de salariul unui român plătit la nivelul salariului mediu.

Pe de altă parte, procesul de recrutare a filipinezilor nu este ușor, potrivit reprezentantului Teleferic. Spre exemplu, recrutarea unui singur filipinez poate dura între trei și șase luni.

„Nu avem o ambasadă a Filipine în România, iar acest lucru ne îngreunează recrutarea. Colaborăm cu o agenție de recrutare de acolo și avem oamenii noștri care susțin interviurile“, a mai spus Radu Fluture. Teleferic Grand Hotel are în prezent 127 de camere și apartamente cu o capacitate totală de 260 de locuri de cazare, două restaurante cu capacitate de 400 de locuri, patru săli de conferințe cu 300 de locuri, un centru SPA, o grădiniță și o parcare de circa 120 de locuri.

Un alt hotel din Poiana Brașov care preferă angajați străini în detrimentul românilor este Aurelius, parte din lanțul hotelier Împăratul Romanilor. În cadrul acestuia este angajat personal din Nepal.

„Și în România apar situații în care este nevoie de forță de muncă ieftină. Astfel, angajatorii caută personal nu doar din Filipine, dar și în China, India sau Pakistan. Filipine este cunoscută pentru că are vorbitori de limbă engleză, ceea ce se caută la noi, dar și forța de muncă mai ieftină“, a spus Sorin Faur, HR coordinator al firmei de audit și consultanță fiscală BDO pentru regiunea Europa de Est și Balcani.

În ceea ce privește fluctuația de personal în industria hotelieră, Radu Fluture de la Teleferic Grand Hotel spune că acesta este un fenomen răspândit în toată România, nu doar în Poiana Brașov.

„Avem o rată ridicată a fluctuației de personal. Poiana Brașov este o locație ciudată din acest punct de vedere, unde dacă îți permiți să-i spui angajatului că trebuie să își facă treaba, acesta pleacă. Acest lucru se întâmplă mai nou peste tot în România, cu cine vorbim ne spune același lucru“, a precizat Radu Fluture.

Mai mult, românii care lucrează în astfel de destinații preferă să lucreze în perioada în care fluxul de turiști este mai mare, iar ei pot câștiga pe lângă salariul fix și bacșiș.

„Aici vin cei care nu au de lucru în altă parte sau pentru că nu îi caută nimeni. Este tentant pentru un ospătar să stea aici în sezon, vara sau iarna când primește bacșiș, iar în perioada conferințelor, când este o altă tipologie de oaspeți, să plece“, a mai spus Radu Fluture.
Printre beneficiile pe care le primesc angajații Teleferic se numără cazare, masă și asigurare la o clinică privată.

Poiana Brașov este una dintre cele mai căutate stațiuni montane pe perioada iernii, alături de Sinaia, Bușteni sau Predeal, dar și una dintre cele mai scumpe. Printre cele mai importante hoteluri din Poiana Brașov sunt Aurelius, Alpin Resort Hotel, dar și hotelurile omului de afaceri George Copos, proprietarul Ana Hotels, care deține aici unitățile Sport și Bradul, dar și Ana Teleferic, care se ocupă de instalațiile de teleferic.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
S-au retras din cursa electorală, doar pe facebook. Vicepreședintele CEC spune că nici Marcoci, nici Nesterovschi nu au depus o cerere oficială

S-au retras din cursa electorală, doar pe facebook. Vicepreședintele CEC spune că nici Marcoci, nici Nesterovschi nu au depus o cerere oficială

Apostilarea actelor la Ministerul Justiției se va face și printr-o programare online

Apostilarea actelor la Ministerul Justiției se va face și printr-o programare online

Salariul brut al judecătorilor Curții Constituționale a fost aproape dublat. Stamate: „CC e fundamentul apărării democrației”

Salariul brut al judecătorilor Curții Constituționale a fost aproape dublat. Stamate: „CC e fundamentul apărării democrației”

Advertoriale
Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    O minoră a cerut ajutor într-o farmacie, speriată de un bărbat care ar fi urmărit-o. Intervenția oamenilor legii (VIDEO)
  • 2
    Scoaterea Partidului Șor în afara legii? Cum ar fi posibil. Răspunsul politicienilor
  • 3
    Ultima oră! Alerta cu bombă la Președinție - falsă (UPDATE)
  • 4
    Pensia cea de pe urmă: 25% dintre pensionari continuă să muncească pentru a-și asigura existența. Ce înseamnă pentru ei „bătrânețile fără griji”? (INFOGRAFIC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.