Micul dansator Mihai Ungureanu își continuă lupta pentru victorii deja peste Prut. După un câștig exploziv la concursul ucrainean Танцуют все, Mihai a mers la București, pentru a participa la Next Star România. Aseară, a fost răsplătit cu un loc direct în finală, scrie EA.md.
Atunci când Mihai și-a făcut apariția pe scenă, jurata Alina Eremia le-a și zis colegilor: „faceți cunoștință cu câștigătorul serii, se mișcă incredibil de bine”.
„Când eram mic, mama a decis să mă ducă pentru prima oară la dansuri. Dar de la început nu voiam, pentru că aveam doar 3 ani și 10 luni. Deseori dansez în timpul orelor. Într-atât de mult iubesc dansul, încât pot să dansez în orice moment, fără să mă controlez. Dansul, pentru mine, este viață, deoarece fără dans nu știu ce aș face. Sunt dependent de el, nu există o zi fără dans. O zi fără antrenamente este o zi incompletă. Fac dansuri de 9 ani și mă antrenez zilnic câte 2-4 ore. Eu și familia mea mâncăm sănătos, pentru că sunt sportiv. Merg la sala de forță cam de 3 ori pe săptămână: o dată cu antrenor și de două ori singur. Am văzut că băieții încep din ce în ce mai mult să meargă la sala de forță, ca să își construiască corpul. Am decis că vreau și eu să am un corp frumos, iar pentru asta am nevoie să merg la sala de forță, să muncesc și să trag de fiare. Mă ajută, deoarece îmi dezvoltă rezistența și îmi întărește mușchii”, spune Mihai, în descrierea sa.
Pe scena de la Next Star, Mihai a făcut senzație cu un dans plin de energie, pentru care a fost răsplătit cu titlul de „câștigător al serii”, obținând un loc meritat din plin în finala competiției. La un moment dat, jurații și-au scos telefoanele, ca să filmeze evoluția lui!
Vezi și aceste știri

Centrul GDM anunță că va depune o plângere la Poliție în urma declarației emisă de Mitropolia Moldovei

Un cuplu iranian care s-a filmat dansând în centrul Teheranului în sprijinul protestelor, condamnat la peste 10 ani de închisoare (VIDEO)

R. Moldova, condamnată din nou la CtEDO pe cazul privării ilegale de libertate a omului de afaceri Valentin Eșanu (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
