Încă două șantiere de reabilitare a drumurilor naționale au fost deschise. Investiții - 14 milioane de euro

Încă două șantiere de reabilitare a drumurilor naționale au fost deschise. Investiții - 14 milioane de euro
FOTO: MTID


Două șantiere au fost deschize astăzi pentru reparația și asfaltarea drumului național Hînceşti-Cimişlia. Potrivit Ministerului Transporturilor și Infrastrcuturii Drumurilor, investiția pentru aceste lucrări este de circa 268 milioane de lei (14 milioane de euro), bani proveniți din fonduri europene. Cele două șantiere deschise prevăd lucrări de reabilitare pentru cca 39 de km, în următorii doi ani.

„Deja de azi, drumul naţional Hînceşti-Cimişlia intră în reparaţie. În 2013, a fost finalizată reabilitarea porţiunii de drum de la Chişinău până la Hînceşti, iar acum vom continua până la Cimişlia. Planificăm să continuăm în 2015 cu reabilitarea acestui traseu până la Basarbeasca”, a declarat ministrul Vasile Botnari. 

Prezent la evenimentul de deschidere a șantierelor, prim-ministrul Iurie Leancă a transmis un mesaj de mulțumire partenerilor europeni ai Republicii Moldova, pentru susținerea financiară în realizarea proiectului. „Mă bucur ca s-a reușit cu suportul Băncii Europene pentru Investiții demararea lucrărilor pe acest drum, care a ajuns în stare avansată de degradare. Se discuta de mai mulți ani despre necesitatea reabilitării acestui traseu, calitatea proastă a drumului fiind și cauza multiplelor accidente rutiere”, a declarat premierul.

Pentru reabilitarea segmentului Hînceşti-Cimişlia al traseului naţional R3 Chisinau - Hincesti - Cimislia-Basarabeasca, Administraţia de Stat a Drumurilor a semnat, pe 12 august, două contracte în valoare totală de circa 268 milioane de lei (14 milioane de euro), care prevăd reabilitarea în următorii 2 ani a drumului.

O porţiune de 21 de km va fi reabilitată de compania S.A. „Lusmecon”. Valoarea contractului este de 135 milioane de lei cu finanţare de către Banca Europeană de Investiţii (BEI), iar lucrările esenţiale includ reabilitarea drumului existent inclusiv reconstrucţia a 14 poduri, reparaţia podeţelor, amenajarea trotuarelor, acceselor şi intrărilor în curţi.

Alte 17 km vor fi reabilitate de compania S.R.L „Rutador”. Valoarea contractului este de 133 milioane de lei cu finanţare de către BEI, iar lucrările esenţiale includ reabilitarea drumului existent inclusiv reconstrucţia a 3 poduri reparaţia podeţelor, amenajarea trotuarelor, acceselor şi intrărilor în curţi.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Uniunea Europeană a debursat Republicii Moldova 36 milioane de euro, suport pentru bugetul de stat

Uniunea Europeană a debursat Republicii Moldova 36 milioane de euro, suport pentru bugetul de stat

ANI constată încălcarea regimului juridic al incompatibilităților în cazul lui Dumitru Diacov. Ce riscă fostul deputat

ANI constată încălcarea regimului juridic al incompatibilităților în cazul lui Dumitru Diacov. Ce riscă fostul deputat

Alegeri UTAG, turul II. Averea, interesele personale și integritatea lui Nicolai Dudoglo, candidat pe Circumscripția nr. 1 Comrat

Alegeri UTAG, turul II. Averea, interesele personale și integritatea lui Nicolai Dudoglo, candidat pe Circumscripția nr. 1 Comrat

Advertoriale
FinComBank susține fermierii locali și a participat la Gala Fermierilor din Republica Moldova din 24 septembrie 2021

FinComBank susține fermierii locali și a participat la Gala Fermierilor din Republica Moldova din 24 septembrie 2021

USAID susține industria fashion: Designerii locali au uimit publicul cu creațiile vestimentare la Moldova Fashion Days 2021 (VIDEO)

USAID susține industria fashion: Designerii locali au uimit publicul cu creațiile vestimentare la Moldova Fashion Days 2021 (VIDEO)

Echipa de fotbal MAIB a câștigat Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova (FOTO)

Echipa de fotbal MAIB a câștigat Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Ce s-ar întâmpla dacă Tiraspolul chiar și-ar asuma datoria de 7 miliarde de dolari la gaz? Opinia experților în energetică
  • 2
    Socialistul Vasile Bolea îl acuză pe deputatul PAS, Oleg Calmațui, de contrabandă cu țigări. Calmațui: Mi-am procurat două blocuri și le-am abandonat benevol
  • 3
    Emmanuel Macron, lovit cu un ou de un protestatar. Agresorul a fost arestat (VIDEO)
  • 4
    Notara Olga Bondarciuc, care ar fi legalizat mai multe acte în scheme ce-i vizează pe Plahotniuc, Șor și Platon, reținută în Belgia
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.