Transportul feroviar de mărfuri înregistrează o creștere de 28%, iar cel de pasageri se diminuează cu 23%

Transportul feroviar de mărfuri înregistrează o creștere de 28%, iar cel de pasageri se diminuează cu 23%

În primele două luni ale anului curent întreprinderile de transport au înregistrat o creștere de 13,4% a volumului de mărfuri transportate. Pe de altă parte, transportul de pasageri a avut o diminuare nesemnificativă.

În ianuarie-februarie 2017 întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat 1,4 milioane tone de mărfuri, volum superior celui înregistrat în perioada similară din anul 2016 cu 13,4%.

Întreprinderile de transport rutier au transportat 735,7 mii tone de mărfuri, cu 4,1% mai mult decât în perioada corespunzătoare din anul 2016.

Cu mijloacele de transport feroviar în ianuarie-februarie 2017 au fost transportate 633,8 mi tone de mărfuri, sau cu 28,0% mai mult faţă de aceeași perioadă din anul 2016.

În structura mărfurilor încărcate în vagoane la staţiile de cale ferată din ţară ponderi mai mari s-au înregistrat la următoarele grupe de mărfuri: materiale de construcţie şi ciment - 32,1% (în în ianuarie-februarie 2016 - 1,8%), cereale şi produse de panificaţie - 31,7% (în ianuarie-februarie 2016 - 4,2%), petrol şi produse petroliere - 7,2% (în în ianuarie-februarie 2016 - 6,6%), metale feroase şi fier vechi - 6,5% (în ianuarie-februarie 2016 - 52,0%).

În ianuarie-februarie 2017 cu autobuze şi microbuze au fost transportaţi 15,6 mil. pasageri, cu 2,1% mai puţin comparativ cu perioada similară din anul 2016.

Cu mijloacele de transport feroviar au fost transportați 155,6 mii pasageri, cu 23,7% mai puţin faţă de primele două luni din 2016.

Transportul aerian a înregistrat o creștere a numărului de pasageri de 37,5%, fiind transportați 171, 2 mii de pasageri.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.