Vinificatori moldoveni, în vizită în SUA: Cu ce impresii s-au întors și lecția învățată acolo

Vinificatori moldoveni, în vizită în SUA: Cu ce impresii s-au întors și lecția învățată acolo
Foto: az-ua.com


După ce mai mulţi vinificatori moldoveni s-au familiarizat cu drumul spre rafturile magazinelor americane, marea provocare e să îi convingă pe consumatorii americani să cumpere un produs al cărui denumire nu le spune mare lucru. În Republica Moldova activează cinci companii cunoscute care exportă vin în SUA, numai că loturi mult prea mici şi cu întreruperi mari. 

Una dintre ele este Vinăria Purcari, care trimite în SUA maxim 10 mii de sticle pe an. Directorul comercial al acestei companii, Artur Marin, crede că potenţialul de export spre Statele Unite depinde de promovarea vinurilor moldoveneşti. El spune că pentru exportatori nu sunt cerinţe stricte din partea statului american. Piaţa este cea care intervine foarte riguros pentru că funcţionează legile concurenţei:

„Preţul pe raft poate fi destul de ieftin şi vinurile foarte bune pentru preţul cu care se vând produsele. Asta este practic unica limitare, altele nu prea sunt. Bine, se plătesc taxele, accizele care diferă de la stat la stat, este taxa federală, dar nu-i nimic complicat, ceva ce nu am putea depăşi. Cea mai mare problemă este concurenţa acerbă de pe piaţă şi eforturile, investiţiile în promovare, care sunt foarte înalte.”

Producătorul susţine că nici o companie ca şi entitate separată nu ar fi în stare să facă faţă cheltuielilor necesare pentru a acredita vinurile moldoveneşti ca un produs de recunoscut. Astfel, mai întâi vinificatorii ar trebui să-şi unească eforturi pentru a promova imaginea ţării, după care fiecare brand să fie comercializat în parte. Această idee este susţinută şi de Sorin Maslov, reprezentantul vinăriei „Cricova”, ale cărei exporturi în Statele Unite au ajuns la 100 de mii de sticle anual:

„Fiind siguri de calitatea produsului nostru, înţelegem că există oportunităţi foarte mari pentru a mări exporturile pe această piaţă de importanţă mondială. Ştim cu toţii că individual, fiecare companie este foarte greu de a ne promova, şi numai împreună sub un brand comun putem să devenim cunoscuţi pe această piaţă mare.”

Vinificatorii moldoveni au reuşit să stabilească contacte cu distribuitori de vinuri din Statele Unite. În mesajul său de încurajare, ambasadorul american William Moser i-a îndemnat să lucreze împreună pentru a garanta calitatea vinurilor produse în Moldova şi continuitatea exporturilor. Drept exemplu, ambasadorul a notat experienţa Africii de Sud şi a Australiei, în cazul cărora nimeni nu se aştepta că vor reuşi să devină vinificatori cunoscuţi în Statele Unite.

„Foarte mulţi au vorbit despre concurenţa care există în industria viti-vinicolă din Statele Unite ale Americii şi această concurenţă este cu adevărat foarte puternică. Sunt producători de vin care acum pot fi găsiţi în toate supermarketurile, în toate magazinele mari din Statele Unite şi care acum 20 de ani, nimeni nu-şi putea închipuia că le va putea găsi. Cred că Moldova poate ajunge la acelaşi nivel de succes dacă va fi pus la punct un program de marketing eficient.”

Delegaţia moldovenească a ajuns la concluzia că piaţa americană cere livrări consistente, pe care deocamdată cei care exportă nu le pot asigura. În sprijinul accederii producătorilor moldoveni pe piaţa americană este şi Oficiul Naţional al Viei şi Vinului. Vicedirectorul instituţiei, Vitalie Panuţa, a spus azi că astfel de vizite vor fi organizate periodic, pentru ca tot mai mulţi vinificatori să se familiarizeze cu cerinţei pieţei americane:

„Evenimentul care a avut loc recent în Statele Unite a fost unul pozitiv, de aceea noi o să-l dublăm, triplăm, mă refer la primăvară, la toamna anului viitor, că acesta este un instrument de marketing care face parte din strategia noastră pentru anul 2015. Avem nevoie să ne facem tema de acasă. La ceea ce avem acum pe rafturi în Statele Unite, vinificatorii noştri au la dispoziţie o jumătate de an pentru a intensifica exporturile, pentru a nimeri pe rafturi noi, pentru a face contracte sau relaţii cu distribuitorii de talie naţională.”

Autorităţile moldovene nu deţin date exacte privind cantitatea de vin exportata în Statele Unite.

Producătorii au ajuns la concluzia că ar putea cuceri consumatorul american oferindu-le nu doar un produs de calitate, ambalat corespunzător, dar şi vinuri unice din soiuri de struguri care se cultivă doar în Republica Moldova.

Sursa: Europa Liberă

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Romanul „Ard pădurile”, de Paula Erizanu, nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde”

Romanul „Ard pădurile”, de Paula Erizanu, nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde”

840 de milioane de euro colectaţi din donaţii pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris

840 de milioane de euro colectaţi din donaţii pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris

Maia Sandu de la tribuna ONU: „Republica Moldova este un stat angajat pentru pace”

Maia Sandu de la tribuna ONU: „Republica Moldova este un stat angajat pentru pace”

Advertoriale
MAIB și ASEM au semnat un acord de parteneriat. Iată ce proiecte și evenimente sunt pe lista de colaborare

MAIB și ASEM au semnat un acord de parteneriat. Iată ce proiecte și evenimente sunt pe lista de colaborare

Celebrăm împreună Ziua Cooperării Europene cu un eveniment în aer liber, o cursă de ciclism, dar și proiecții online (VIDEO)

Celebrăm împreună Ziua Cooperării Europene cu un eveniment în aer liber, o cursă de ciclism, dar și proiecții online (VIDEO)

Trei filme dedicate actorului de origine basarabeană Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la Zilele Filmului Românesc la Chișinău

Trei filme dedicate actorului de origine basarabeană Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la Zilele Filmului Românesc la Chișinău

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Ministra Sănătății anunță că certificatul COVID-19 ar urma să devină obligatoriu pentru mai multe activități iar școlile vor activa în format fizic
  • 2
    Guvernul a aprobat indexarea venitului lunar minim garantat. De la 1 octombrie acesta va constitui 1.196 lei
  • 3
    „Încet, încet, vine timpul și pentru ANRE”: Veaceslav Ioniță susține că a fost chemat la CNA pentru a fi audiat în cazul ANRE
  • 4
    Mai multe ilegalități, depistate la o carieră de piatră din nordul țării. Au fost sesizate mai multe instituții de stat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.